Locul cel mai bun pentru a-i face pe salariaţi să viseze cu ochii deschişi la legături amoroase este chiar biroul de şedinţe. Se ştie deja că, în medie, 30% dintre cupluri se formează la locul de muncă, iar un recent sondaj în rândul salariaţilor francezi, realizat de „Monster” şi citat de 20minutes, arată că sala de şedinţe domină de departe topul „afrodiziacelor sacre” de la serviciu. Astfel, 34% dintre salariaţii intervievaţi au recunoscut că sala de şedinţă „îi inspiră” cel mai mult. În primul rând, sala de şedinţe este unul dintre cele mai favorabile locuri de socializare. În al doilea rând, pentru că acolo se adună mai multă lume într-un loc mai „izolat” decât birourile propriu-zise, iar persoanele stau una lângă cealaltă, de obicei în jurul unei mese mai mici sau mai mari, rutundă, ovală sau de altă formă, „patronată” de şef, care vine astfel şi el mai aproape de subalternii lui.
Pe locul al doilea în topul fanteziilor sexuale la locul de muncă se află chiar biroul şefului. 29% dintre salariaţii francezi intervievaţi au spus că au avut fantezii erotice când s-au aflat în biroul şefului – cu sau fără el - iar dacă biroul mai era dotat şi cu o canapea de piele, de preferinţă neagră... Locul al treilea în sondajul de opinie i-a revenit ascensorului. Pentru 21% dintre respondenţi, ascensorul este locul ideal pentru fantezii erotice, în special pentru amatorii de clandestinitate şi de senzaţii tari. Parcarea de la birou vine pe locul al patrulea în topul „afrodiziacelor” de la locul de muncă, aceasta încăpând doar în fanteziile erotice a 16% dintre respondenţi.
Bruno Bremond, directorul Monster (pentru Franţa şi sudul Europei), afirmă că „biroul este un loc de socializare, unde întâlneşti o mulţime de persoane. Punând la socoteală şi timpul petrecut la serviciu, este normal să se nască unele afinităţi. Mediul profesional face parte din cotidian ş