Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorul, aniversat în bernă

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 27 iunie 2013 ·

26 iunie a fost declarată zi de doliu naţional, după ce 18 români au murit într-un accident de autocar în Muntenegru. În aceeaşi dată se sărbătoreşte şi Ziua Drapelului, astfel că doliul a umbrit sărbătoarea care ar fi trebuit să se desfăşoare în Piaţa Tricolorului

Întreg Braşovul era pregătit să arboreze pentru ziua de ieri steaguri tricolore, cu ocazia Zilei Drapelului. Din păcate, tragicul accident de autocar din Muntenegru, în care au pierit 18 români şi alţi 29 au fost răniţi, a făcut ca sărbătoarea să fie dată uitării. Ca urmare, tricolorul a fost arborat în bernă, iar steagurile naţionale arborate de-a lungul bulevardelor au primit câte un însemn de doliu. În instituţiile din întreaga ţară, la ora prânzului s-au ţinut trei minute de reculegere în memoria victimelor din Muntenegru. Ceremonia organizată de Instituţia Prefectului în Piaţa Tricolorului a fost şi ea scurtată. „Deşi ar fi trebuit să fie marcată de manifestări de bucurie, este umbrită de acest necaz. Este declarată zi de doliu naţional, drept pentru care şi ceremonialul care s-a desfăşurat în această piaţă a fost trunchiat şi adaptat momentului nefericit”, spune Ana Fleşeriu, subprefectul Braşovului. Braşovenii cred că decizia de declarare a zilei de 26 iunie ca zi de doliu naţional este una potrivită. „După mine, cred că e un gest destul de omenesc, cu toate că am auzit unele critici dar, după mine, merită familiile îndoliate să se facă acest gest pentru ele”, este de părere un cetăţean mai în vârstă. „Mi se pare normal, adică nişte oameni au murit şi e un semn că ne pasă de oamenii respectivi”, crede o tânără. „Ziua drapelului este Ziua Drapelului, dacă s-a-ntâmplat acest accident nefericit, ne pare rău la toţi românii şi mulţumim celor din Muntenegru. Trebuia declarată această zi şi pentru alţii: pentru Adrian Păunescu şi pentru alţi oameni mari ai ţării”, spune o altă doamnă. Unele d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 8 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 3 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 3 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 9 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 11 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 3 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

13°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°