Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remember trist

Publicat in Gazeta de Nord Vest, marți 18 iunie 2013 ·

Acum 23 de ani, la mijloc de iunie, România uimea lumea civilizată prin cele ce se petreceau la Bucureşti. O uimea în sensul întunecat al cuvântului, adică o oripila. Au rămas întipărite pe retina multora dintre noi imaginile acelea ale groazei, cu cete de mineri cuprinşi de o furie nebună care loveau pe străzi, cu bâte şi lanţuri, oameni care li se păreau suspecţi. Oricine putea fi suspect atunci pentru ortaci, de la studenţi cu plete până la academicieni cu chelie.

Poate că unora dintre minerii care au dat cu ciomagul în 14-15 iunie 1990 le-a mai venit mintea la cap odată cu trecerea anilor. Sau poate că nu. Poate că nu avea ce să le vină. Dar măcar să se fi ruşinat puţin, şi tot ar fi un sâmbure de consolare pentru cei pe care i-au făcut să sufere atunci. Ortacii au fost o masă de manevră, au acţionat precum o turmă de oi aţâţate de nişte berbeci parşivi. Oricum, asta nu îi scuză pe minerii care s-au lăsat influenţaţi să se comporte ca nişte haimanale, fiindcă fiecare om trebuie să ştie şi să gândească singur, căci de-aia e om, iar nu vagonet. Un personaj de tristă amintire de atunci (şi de la mineriadele care au urmat, de altfel) a rămas Miron Cozma. Prin apariţiile sporadice pe care le mai are pe la televizor, acest cetăţean stârneşte senzaţia amară că n-ar învăţa din greşelile trecutului nici să-l pici cu huilă. E parcă mai trufaş decât era odinioară, mai câinit. Continuă să se considere o victimă, iar nu un personaj care a fost în fruntea minerilor atunci când aceştia dădeau de pământ cu ordinea statului de drept, sfidând, cu bâta, deopotrivă oameni şi legi. În paranoia lui mică şi zglobie, şi-a făcut partid şi vrea să şi candideze la preşedinţie. Iar dacă ar şi ajunge la putere, ar vrea, după cum a mărturisit cu o vreme în urmă, să schimbe şi numele ţării, din România în Dacia. Păi atunci să dea o raită şi pe la Roma, să schimbe şi Columna lui Traian, s

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 2 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 59 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum 38 minute
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

DNSC, atenţionare pentru cei care fac cumpărături online: Infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, profitând de graba, neatenţia şi entuziasmul cumpărătorilor

News.ro acum o ora
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică - DNSC vine, miercuri, cu o atenţionare pentru cei care fac cumpărături online, arătând că infractorii cibernetici folosesc frecvent zilele de sărbătoare pentru a-şi mula scenariile pe noul context, pr

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum o ora
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

UPDATE - Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere / Ce spune ministrul Alexandru Rafila

News.ro acum 33 minute
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum o ora
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 39 minute
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 5 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°