Încheiem astăzi sezonul III din serialul nostru cu un episod exploziv despre „caracatiţa emanaţilor“.

Fără prea multe multe comentarii şi interpretări, „Adevărul" publică astăzi mărturii ale unor personaje-cheie ale Revoluţiei despre condiţiile în care s-au cunoscut înainte de 1989. Dacă-i întrebi cum de s-au adunat toţi, în punctele- cheie ale puterii, la 22 decembrie 1989, îţi răspund că e o coincidenţă. Vă lăsăm pe dumneavoastră, cititorii, ca astăzi, 22 decembrie 2011, să concluzionaţi, fiecare în parte, cât a fost coincidenţă şi cât a fost premeditare în Revoluţia română. Fără a se înţelege că schimbarea de regim a fost ceva rău. Îngrozitor a fost doar numărul morţilor: 159 sub Ceauşescu, 957 după fuga acestuia.

Cazimir Ionescu: Am fost pe 21 decembrie la Universitate, dar n-am participat la baricadă. La un moment dat l-am zărit pe trotuarul celălalt şi pe Gelu Voican Voiculescu. Îl ştiam de când ieşise din puşcărie, îl cunoscusem la un ceai. Am trimis un puşti la el să-i transmită că eu am informaţia că au pornit mişcări şi în alte oraşe din ţară. Aveam un atelier la Fondul Plastic unde mai făceam şi noi câte o agapă. Şi la un moment dat un tip l-a adus pe Gelu Voican la un ceai.

Cineva mi-a spus să am grijă că Voican abia a ieşit din puşcărie, că a vrut să-l împuşte pe Ceauşescu. Nu am căutat să mă apropii de el, ne mai întâlneam într-o librărie - „Salut", „Salut" şi cam atât. (Ziarul „Adevărul" 9 noiembrie 2011) Gelu Voican Voiculescu: Cazimir Ionescu lucra la un institut de economie lângă Leonida. Ne întâlneam la Librăria Papirus. Mă cunoşteam cu el, dar la nivelul de a vorbi cu „dumneata". Nu ne tutuiam. Ne cunoşteam din nişte... fusese şi coleg de liceu cu nevasta mea de atunci. (Comisia „Decembrie 1989")

Gelu Voican Voiculescu: Singurul meu cunoscut şi prieten a fost Aurel Dragoş Munteanu. El îl cunoştea pe Iliescu d