Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Profil: Regele traseiştilor, garantat de Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 noiembrie 2012 ·

Octavian Bot a schimbat şapte partide în 22 de ani şi nu a terminat niciun mandat de parlamentar în partidul cu care l-a obţinut Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

Opt transferuri politice de succes, şapte partide schimbate în 22 de ani şi trei mandate de parlamentar, fiecare cu un partid diferit. Acest record îi aparţine lui Octavian Bot, oferta PNL pentru Colegiul 8 Deputaţi Bucureşti.

Partidul şi mandatul

Cariera politică a lui Bot a început în PAC, în 1990. După care s-a apucat să încerce partidele liberale cu rândul, întâi PL-’93, apoi PNL, după care PNL-CD. Nesimţindu-se bine cu liberalismul, în 1998 a trecut în UFD-ul condus de Varujan Vosganian.

Cu PAC, a fost primarul Oradei, între 1990 şi 1992. Tot cu PAC a intrat, în 1992, pentru prima oară, în Parlament, pentru a părăsi partidul după un an. A doua oară, a intrat în Parlament în 1996, cu PNL, dar nu a rămas în partid până la finalul mandatului, optând pentru UFD. ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Becali show: "Antonescu şi Ponta nu sunt mai bărbaţi ca mine"

Căutările sale politice l-au purtat în 2002 în Acţiunea Populară, partid înfiinţat de Emil Constantinescu. Aici a stat până în 2008, când s-a decis să probeze şi doctrina PDL, asortată cu un fotoliu de deputat. Aceasta trebuie însă că l-a strâns pe la încheieturi, cert este că, pe 23 martie 2009, deputatul PDL saluta de la tribuna Parlamentului alegerea lui Crin Antonescu în fruntea PNL.

„Am putea vedea o altă faţă a liberalismului, îndreptată spre individ, spre apărarea drepturilor şi libertăţilor individuale, şi nu spre interese de grup”, transmitea el.

Urările sale nu au rămas fără efect. În 2011, Bot sărea în barca liberală, după bunul său obicei de a nu termina mandatul de parlamentar în partidul cu care a intrat în Parlament. ALEGERI PARLAMENTARE 2012. Deputatul Buda de la PDL acuzat că vrea un nou mandat doar pentru IMUNITATE

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Germania acuză Rusia de un atac cibernetic "intolerabil": ”Vor exista consecințe”

Ziare.com acum 23 minute
Germania a acuzat vineri, 3 mai, hackerii ruşi susţinuţi de Moscova de un atac cibernetic „intolerabil” împotriva membrilor Partidului Social-Democrat şi a avertizat că acesta nu va rămâne fără consecinţe, relatează AFP. Ministra germană de externe,

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 2 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Israelul anunţă moartea unui ostatic în Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Un ostatic israelian reţinut în Fâşia Gaza de la atacurile Hamas din 7 octombrie 2023 a fost declarat mort, au anunţat vineri dimineaţă autorităţile israeliene şi rudele sale, relatează AFP. Dror Or, în vârstă de 49 de ani, era reţinut în Fâşia Gaza

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 2 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă zi a omenirii

Radio Mures acum 24 minute
Creștinii ortodocși și greco-catolici parcurg împreună cu Iisus Hristos Patimile Mântuitorului. După judecata și condamnarea nedreaptă la moarte, biciuirea, încoronarea cu spini și ocara venită din partea propriului popor, astăzi se comemorează moar

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 57 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 10 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°