Un experiment realizat de psihologii de la Universitatea din Kansas arată că pantofii dezvăluie o mulţime de lucruri despre personalitatea persoanei care îi poartă, scrie Daily Mail.
În urma testelor realizate, specialiştii au ajuns la concluzia că în 90% din cazuri trăsăturile unei persoane sunt trădate de pantofii acesteia.
În cadrul observaţiilor, 63 de studenţi au fost puşi să analizeze fotografii cu 208 perechei diferite de pantofi aparţinând voluntarilor care au luat parte la experiment. În prealabil, voluntarilor li s-a făcut o fişă de personalitate, pentru a vedea dacă ceilalţi le ghicesc trăsătiurile în funcţie de pantofi.
Observatorilor li s-a cerut ca, în funcţie de fiecare pereche de încălţăminte, să intuiască vârsta, sexul, statutul social, caracterul introvertit sau extrovertit al putătorului, dacă împărtăşeşte o mentalitate conservatoare sau liberală, precum şi dacă sunt stabili sau nu din punct de vedere emoţional, cât sunt de agreabili, conştiincioşi sau deschişi la minte.
Dacă unele lucruri sunt uşor de ghicit, cum ar asocierea dintre un brand scump şi un putărtor cu venituri ridicate, altele sunt mai puţin sugestive. Spre exemplu, pantofii comozi şi funcţionali aparţin, de obicei, oamenilor plăcuţi, simpatici, iar cei incomozi, cum ar fi botinele, sunt purtate de persoane cu un caracter agresiv. De asemenea, modelele inestetice de încălţăminte sunt purtate de oamenii calmi.
Caracteristicile cel mai uşor de intuit în funcţie de modelul pantofilor sunt vârsta, venitul, stabilitatea emoţională şi agreabilitatea.
De asemenea, persoanele dependente emoţional, cele care se tem pentru stabilitatea relaţiilor lor, poartă modelele cele mai noi şi au pantofi foarte bine îngrijiţi. Asta se întâmplă din cauză că se tem că modul în care arată poate influenţa percepţia celorlalţi despre ei.
Specialiştii au ajuns la