Presa, mereu presa – de ce presa? – află și transmite. De unde? De la fața locului. Fața locului, vorba poetei Nina Cassian, este umflată. Fața locului e în proximitatea Gării de Nord ajunsă, prin dezvoltările neîntrerupte ale metropolei, în chiar centrul Capitalei, iar fața e de fapt dedesubtul. Se întâmplă să știu zona, locuind în apropiere, iar cu unii dintre vecinii din subterane am avut nu doar contacte care mă arătau creștin milos iar pe ei recunoscători. Una dintre fete, pe care o recunosc acum în transmisiile de la Gara de Nord, mi-a pătruns în casă, ziua în amiaza mare și i-a furat norei mele bijuteriile pe care le-a aruncat în stradă, prin geam, altor doi complici. Prinsă, fata n-avea asupră-i nimic. S-a bătut în parte, cu o forță rară, cu cei doi polițiști veniți să ancheteze și care n-au reușit nimic. Am reușit eu s-o determin pe tânăra de 17 ani, eliberând-o pe propriul risc, spre nemulțumirea oamenilor cu baston de cauciuc, să aducă obiectele furate înapoi. Îi știu. Unii sunt extrem de periculoși. Unii s-au născut în iad, au trăit și trăiesc în iadul de sub noi. N-au decât o identitate valabilă în relațiile dintre ei. În rest n-au nimic. N-au acte, certificat de naștere, rude. Unii îi numesc șobolanii umani ai Bucureștilor. De altfel, tratamentul în forță de azi e cel aplicat – vă amintiți cutremurătoarea scenă cu deratizarea ieșită de sub pana lui Marin Preda – pe rețeta scoaterii șobolanilor din găuri. Gazele lacrimogene, umblă zvonul, ar fi sufocat mortal un „șobolan”. Când scriu aceste rânduri, mascații, cu protecția adecvată, au catadicsit să coboare în casa morților. Au dezinfectat întâi cu lacrimogene. Nu știu cu ce recoltă vor ieși la lumină.
Da, în galeriile de șobolani ale Capitalei, mai ales în zona Gării de Nord, viețuiește o lume. Nefericită, sălbatică, dezumanizată. Periculoasă pentru lumea de deasupra. Murdară și dizgrațioasă,