Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gara ruşinii, Sinaia

Publicat in Romania Literara, miercuri 17 august 2005 ·

La cum se călătoreşte în România cu trenul ,

nu CFR-ul ar trebui să facă grevă, ci călătorii.

(Gară pentru doi de Cristi Mărculescu,

în revista Re:publika nr.3-4, 2005)

Oare cât de mult călătoresc Ministrul Transporturilor şi adjuncţii lui cu trenul? Bănuiesc că maximum o dată în timpul unui mandat, iar atunci în ocazii şi condiţii speciale, pe vreme nici prea caldă, nici prea rece, când se pune în circulaţie vreun tren nou-nouţ, în care sunt singuri şi din care nu se ostenesc să coboare în nici o gară. Pentru Ministrul Transporturilor aşadar, pentru Şefa de gară din Sinaia şi pentru Primarul din Sinaia, această relatare a unui drum de coşmar obişnuit, nu cu acceleratul sau personalul, ci cu cel mai bun tren care există, IC *.

1 august, zi de caniculă. Mă duc în Gara de Nord să prind trenul de 9.10 ca să ţin o conferinţă despre Bucureştiul de altădată la Şcoala de Vară din Sinaia. E deja extrem de cald. Ministerul Transporturilor face câte ceva pentru oamenii lui, care fac grevă, dar absolut nimic pentru călătorii de pe urma cărora trăieşte, care nu fac: a pus în încăperile celor care vând bilete aparate de aer condiţionat. Ce înseamnă asta ? Înseamnă că aerul cald care iese din aparate se varsă direct în sala în care stau la coadă călătorii şi o transformă în infern. Văd în jurul meu oamenii desfiguraţi, crispaţi, cu broboane de sudoare pe chipul de o paloare suspectă şi deschizînd gura după aer, ca peştii pe uscat. Mişcările tuturor sunt de o lentoare ciudată, ca-ntr-o secvenţă filmată cu încetinitorul. Inima mea, în schimb, supusă unor condiţii de submarin rusesc, bate cu o iuţeală suspectă. Cer, cu puţina voce care mi-a rămas, un bilet la Inter-City până la Sinaia. Din partea cealaltă a ghişeului, unde e aer răcoros, o doamnă veselă mă anunţă, ca şi cum mi-ar da o ve

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 20 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Secretarul general al ONU cere din nou încetarea ”imediată” a focului în Fâșia Gaza

Ziare.com acum 27 minute
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a lansat duminică un apel la încetarea ”imediată” a focului în Fâşia Gaza, la eliberarea ostaticilor şi la o creştere a ajutorului pentru enclava palestiniană supusă unui asediu israelian, re

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

Preşedintele Columbiei se ia la harţă cu Netanyahu: Să lansezi bombe asupra unor oameni nevinovaţi nu te face erou

News.ro acum 4 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele columbian Gustavo Petro au făcut din nou schimb de replici pe reţelele de socializare, la o săptămână după ce Bogota a rupt legăturile diplomatice cu Israelul din cauza războiului împotriva Hama

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 5 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°