Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De la o legendă pentru un profesor » Mircea Lucescu a primit după egalul cu United, 1-1, tricoul galezului Ryan Giggs

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 7 noiembrie 2013 ·

Recordmanul de prezenţe în Ligă i-a făcut miercuri un cadou special antrenorului cu cea mai longevivă carieră pe banca lui Şahtior. ”Înainte de meci i-am spus să păstreze tricoul pentru mine”, a explicat Il Luce, 68 de ani, cel mai bătrîn tehnician din Ligă

Ploaia bate Doneţkul peste obraji. Un şuvoi de pufoaice şi de fulare se tîrîie spre "Donbass Arena". Fanii lui Şahtior simt momentul mai delicat prin care trece echipa, după ce conturile lui Rinat Ahmetov, şi aşa umflate ca o viitură, au mai pus ceva carne în valoare de peste 100 de milioane de euro. Atît au cîntărit transferurile lui Willian, Fernandinho şi Mhitarian.

Click aici pentru rezumatul VIDEO de la Şahtior - United 1-1!

Programe cu balotul

În holul hotelului apare un tip trecut binişor de vîrsta a doua. Are sub ambele braţe şi într-o sacoşă cu emblema lui Şahtior un munte de programe de meci. Se prăbuşeşte pe canapea cît să-şi tragă sufletul şi să facă ordine în agoniseală. Mă bag în vorbă cu el. Se numeşte Keith şi e din Manchester. Amicul de lîngă el se amuză de uimirea mea. Pe cel de-al doilea îl cheamă Ralph Mortimer, e din Londra, dar tot fan Manchester United. "Cîte programe a cumpărat Keith?". "Two hundred". "What?" "Yes, two hundread". Pentru conformitate îmi arată şi chitanţa. 2400 de grivne, adică aproximativ 240 de euro. "Cîte programe de meci crezi că are Keith acasă, la Manchester?" . Încerc o cifră, mai mult la fie ce-o fi şi fixez un prag înalt, să nu creadă tipii că m-au dat pe spate. "Five thousands". Ralph zîmbeşte înţelegător. "More, fifteen thousand". Gata, tipii nu mai sînt subiect de conversaţie, ci de reportaj.

"Pe nimeni nu iubim ca pe United"

Tarabele cu fulare sînt luate cu asalt, deşi preţul unui fular oficial, la Doneţk nu întîlneşti fake-uri la colţ de trotuar, bate spre 15 euro. Deloc puţin pentru lefurile de aici.

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 6 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Zeljko Kopic își asumă răspunderea după Dinamo - Voluntari, 1-1: „Am făcut tot ce am putut, dar nu am câștigat!”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor roșii”, și-a exprimat dezamăgirea la finalul meciului - , scor 1-1, partidă care menține gruparea pe locul 15 retrogradabil direct și la finalul etapei a 7-a din play-out-ul Superligii.

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

UPDATE - O asociaţie civică din Iaşi îi cere explicaţii lui Ciolacu, după ce acesta a afirmat că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”: O afirmaţie foarte gravă care îl descalifică pe Marcel Ciolacu ca prim-ministru / Reacţia lui Ciolacu

News.ro acum 10 ore
Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei îi cere explicaţii premierului Marcel Ciolacu, după ce a acesta a spus, la Timişoara, într-o conferinţă de presă, că ”Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Premierul Marcel Ciolacu a explicat, refer

UPDATE - CFR SA: Întârziere de 310 minute pentru un tren Piteşti-Bucureşti Nord/ Locomotiva s-a defectat şi s-a staţionat 191 de minute până a ajuns alta/ CFR Călători: Călătorii nu au ajuns în 300 de minute la Bucureşti, ci într-un timp rezonabil

News.ro acum 5 ore
Trenul RE 13211 care circulă pe ruta Piteşti-Bucureşti Nord a ajuns, vineri seară, la destinaţie, cu o întârziere de 310 minute, după ce locomotiva s-a defectat, afirmă reprezentanţii CFR SA, care au explicat că locomotiva de ajutor a fost aşteptată

Traian Băsescu: E o clasă politică incompetentă/ Ciolacu e preşedintele PSD. Comparaţi-l cu Năstase, ca şi calibru/ Ciucă, nea Nicu, generalul, este preşedintele liberalilor. Comparaţi-l cu Stolojan, comparaţi-l cu Stoica

News.ro acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că liderii celor două mari partide din România, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, nu se pot compara ”ca şi calibru” cu unii dintre predecesorii lor. Băsescu e de părere că România s-a transformat în bine, dator

Burduja: Dacă Firea era o alternativă pentru Primăria Capitalei, nu m-aş fi înscris în cursă / Sunt trei candidați care reprezintă trecutul

G4Media acum 7 ore
Candidatul PNL la funcţia de primar al Capitalei, Sebastian Burduja, afirmă că s-a înscris într-o cursă electorală „strânsă”, în care sunt „patru candidaţi cu şanse”, iar voturile se vor fragmenta, transmite Agerpres. „Din păcate, fiecare zi care a

Stoltenberg dă asigurări într-un discurs la Berlin că Ucraina încă mai poate învinge Rusia şi cere Occidentului să-şi respecte promisiunile cu privire la trimiterea de ajutoare militare. ”În ultimele luni, aliaţii din NATO nu au oferit susţinerea promisă”

News.ro acum 8 ore
Ucraina poate încă să înfrângă Rusia, a apreciat secretarul general al NATO Jens Stoltenberg într-un discurs, la Berlin, şi a dat asigurări că nu este prea târziu ca Kievul să învingă - cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile în privin

SUA anunţă o nouă tranşă de şase miliarde de dolari de ajutor destinat Ucrainei, care include rachete de tip Patriot

News.ro acum 6 ore
Secretarul american al Apărării Lloyd Austin a anunţat vineri un nou ajutor militar - în valoare de şase miliarde de dolari - destinat Ucrainei, în contextul în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierea livrărilor americane către Kiev, du

Preotul Ciprian Mega a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin!

Ziua News acum 4 ore
În urma discuțiilor publice iscate în Rusia de participarea filmului "21 de rubini" la BRICS FILM FESTIVAL, preotul-regizor Ciprian Mega a fost invitat în această seară de către președintele Putin la o discuție despre valențele culturale ale producț

Vremea

București
acum

10°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/21°
mar.

11°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/20°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
mar.

10°/22°
Constanta
acum

sâm.

8°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/19°
Timisoara
acum

sâm.

5°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

10°/22°