Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AAAS solicită intervenţia Corpului de Control al Prim-Ministrului în cazul Remin

Publicat in Bursa, marți 29 octombrie 2013 ·

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a solicitat astăzi Corpului de Control al Prim-Ministrului efectuarea unui control la CNMPN Remin S.A., unde deţine, începând cu luna mai, calitatea de creditor majoritar, potrivit unui comunicat de presă.

Demersul survine constrângerilor impuse de Legea insolvenţei, care permite creditorilor să se manifeste doar în cadrul Adunării, respectiv al Comitetului Creditorilor, exclusiv în baza documentelor şi informatiilor puse la dispoziţie de debitor şi de administratorul judiciar.

"Pe baza informaţiilor precare existente la nivelul opiniei publice, în ultima perioadă au fost exprimate opinii nesusţinute, care induc ideea că AAAS nu urmăreşte reorganizarea şi ieşirea din insolvenţă a REMIN. Autoritatea actionează permanent nu numai pentru menţinerea şi reinserţia activităţilor viabile ale societăţii, dar şi pentru maximizarea nivelului de recuperare a creanţelor statului, în condiţii de eficienţă şi transparenţă", se mai arată în comunicat.

Astfel, cu sprijinul şi cu susţinerea directă a AAAS şi a Guvernului, REMIN Baia Mare a lansat oferta publică pentru identificarea potenţialilor investitori, care să contribuie la elaborarea posibilităţilor de reluare a activităţii miniere.

Potrivit sursei citate, în solicitarea sa, AAAS urmăreşte verificarea modalităţii de intrare în insolvenţă a societăţii şi identificarea aspectelor care au împiedicat propunerea şi adoptarea unui plan de reorganizare viabil şi care au determinat situaţia dificilă actuală a societăţii. Printre acestea se numără verificarea unor contracte şi documente care au stat la baza luării unor decizii în perioada 2009-2013, a temeiului legal şi modului de înstrăinare a stocului de pirită şi a altor active, inclusiv a modului de scoatere din patrimoniu şi de înregistrare a acestora, ca de altfel a oricăror alte aspecte relevant

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum o ora
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

Ion Iliescu a primit calitatea de urmărit penal în Dosarul Mineriadei. Fostul președinte a fost informat acasă de procurori

Ziare.com acum 25 minute
Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, 26 aprilie la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 26 minute
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Ucraina retrage de pe front tancurile Abrams furnizate de SUA din cauza ameninţării dronelor ruseşti. Strategia de luptă trebuie reconsiderată

News.ro acum o ora
Ucraina a lăsat deocamdată deoparte tancurile de luptă Abrams M1A1 furnizate de SUA în lupta sa împotriva Rusiei, în parte pentru că războiul rusesc cu drone face prea dificilă operarea lor fără a fi detectate sau atacate, au declarat doi oficiali m

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 3 ore
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Vicepreşedintele Turciei, Cevdet Yilmaz, primit de premierul Marcel Ciolacu la Palatul Victoria

G4Media acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a primit, vineri, la Palatul Victoria, într-o ceremonie oficială, pe vicepreşedintele Republicii Turcia, Cevdet Yilmaz, transmite Agerpres. Cevdet Yilmaz, care efectuează o vizită oficială în România, a fost primit cu onor

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cum încearcă SUA să încurajeze Germania să trimită Ucrainei rachete cu rază lungă de acțiune. „Sperăm că acest lucru va juca un rol”

Ziare.com acum 21 minute
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, lucru pe care Berlinul l-a exclus până acum, a declarat joi un oficial american. Washingtonul

Vremea

București
acum

14°
vin.

9°/15°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

12°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

15°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

4°/14°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°