Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Așteptări înșelate

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 noiembrie 2013 ·

Ne-a bătut, ba încă la două goluri diferență, o altă formație a Greciei decît cea pe care am anticipat-o. Eram pregătiți pentru o echipă modestă și posomorîtă, mai interesată să-și împiedice adversarul să joace decît să joace ea însăși. Cînd colo, trupa lui Santos a pornit în forță, asemenea unui boxer decis să încheie socotelile fără întîrziere, dezlănțuit. Pasînd direct și agresiv, a izbutit să marcheze iarăși împotriva obișnuinței, de două ori în interval de numai 20 de minute.

E drept, a înscris golul 1 dintr-un ofsaid greu de sesizat, DAR OFSAID, după care a revenit iar la conducere, terminînd astfel, logic, în avantaj prima repriză. Chiar dacă nu semnificativ, elenii s-au dovedit mai activi și mai pragmatici, într-un cuvînt superiori unor fotbaliști români CARE AU RĂMAS DATORI PÎNĂ LA PAUZĂ ȘI VOR RĂMÎNE PÎNĂ LA FINAL.

Într-adevăr, băieții lui Pițurcă s-au zbătut, dar au înotat parcă împotriva apei, fără vlagă și fără spor. N-au știut să țină de minge în puținele momente cînd au avut posesia și nici să o fructifice, vulnerabil fiind cu precădere flancul stîng al defensivei unde Raț a întîrziat adesea, iar Tănase a coborît rareori. Cu un Cociș peste tot și nicăieri, cu un Marica de regulă rătăcit în spatele baloanelor și cu un Bourceanu hotărît să facă totul de unul singur, echipa noastră a înșelat așteptările.

Jumătatea secundă nu a adus nimic nou. Spre regretul nostru, nici revirimentul “tricolorilor”, care au continuat să joace LA ALIBI, UN FEL DE V-AȚI ASCUNSELEA. Realizînd și golul 3, același Mitroglou a închis practic partida, în ciuda faptului că, avînd apa la gît, Pițurcă a apelat la Lazăr și la Grozav, la spartul tîrgului și la Maxim! A fost însă prea tîrziu. A cîștigat Grecia, echipa mai bună.

Dincolo de evoluție și de înfrîngere, handicapul de la Pireu nu pare irecuperabil. Să fim însă corecți cu noi înșine și să admitem că ev

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 4 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum o ora
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum o ora
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum o ora
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum 42 minute
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Vremea

București
acum

16°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°