Ne-a bătut, ba încă la două goluri diferență, o altă formație a Greciei decît cea pe care am anticipat-o. Eram pregătiți pentru o echipă modestă și posomorîtă, mai interesată să-și împiedice adversarul să joace decît să joace ea însăși. Cînd colo, trupa lui Santos a pornit în forță, asemenea unui boxer decis să încheie socotelile fără întîrziere, dezlănțuit. Pasînd direct și agresiv, a izbutit să marcheze iarăși împotriva obișnuinței, de două ori în interval de numai 20 de minute.
E drept, a înscris golul 1 dintr-un ofsaid greu de sesizat, DAR OFSAID, după care a revenit iar la conducere, terminînd astfel, logic, în avantaj prima repriză. Chiar dacă nu semnificativ, elenii s-au dovedit mai activi și mai pragmatici, într-un cuvînt superiori unor fotbaliști români CARE AU RĂMAS DATORI PÎNĂ LA PAUZĂ ȘI VOR RĂMÎNE PÎNĂ LA FINAL.
Într-adevăr, băieții lui Pițurcă s-au zbătut, dar au înotat parcă împotriva apei, fără vlagă și fără spor. N-au știut să țină de minge în puținele momente cînd au avut posesia și nici să o fructifice, vulnerabil fiind cu precădere flancul stîng al defensivei unde Raț a întîrziat adesea, iar Tănase a coborît rareori. Cu un Cociș peste tot și nicăieri, cu un Marica de regulă rătăcit în spatele baloanelor și cu un Bourceanu hotărît să facă totul de unul singur, echipa noastră a înșelat așteptările.
Jumătatea secundă nu a adus nimic nou. Spre regretul nostru, nici revirimentul “tricolorilor”, care au continuat să joace LA ALIBI, UN FEL DE V-AȚI ASCUNSELEA. Realizînd și golul 3, același Mitroglou a închis practic partida, în ciuda faptului că, avînd apa la gît, Pițurcă a apelat la Lazăr și la Grozav, la spartul tîrgului și la Maxim! A fost însă prea tîrziu. A cîștigat Grecia, echipa mai bună.
Dincolo de evoluție și de înfrîngere, handicapul de la Pireu nu pare irecuperabil. Să fim însă corecți cu noi înșine și să admitem că ev
