Puterile occidentale sunt supărate pe noi şi se lamentează c-am adus in UE doar "sărăcie, corupţie şi naţionalism". Au tot dreptul să ne desconsidere şi să trăntească uşa in nasul inalţilor noştri demnitari, care nu mai sunt primiţi nicăieri in cancelariile mondiale. Aşa că, indiferent de rezultatul plebiscitării suspendatului, Romănia e silită să-şi găsească o formulă guvernamentală pe placul stăpănilor actuali.In "Memoriile" sale, Virgil Gheorghiu notează că "Poporul nostru nu e obişnuit cu o organizare democratică. Am trăit secole şi secole de-a răndul sub ocupaţie străină. Guvernul, la noi, a fost intotdeauna problema cotropitorului străin, niciodată a poporului. Un ministru este reprezentantul ocupantului. Din cauza aceasta, se persiflează: «La mormăntul unui ministru, numai măgarii vin să plăngă»". Venit din popor şi-ntors demagogic către popor, suspendatul nostru preşedinte a descoperit, incă din zorii mandatului oranj, că Guvernul nu e al norodului, ci al "cercurilor de interese nelegitime". Iar premierul, cum altfel?, un reprezentant al "ocupantului" indigen cu aromă octanică. Şi neobişnuită cu organizarea democratică, gloata aşteaptă totul de la salvaţioniştii providenţiali cu "slăbiciuni" dictatoriale, necum de la alianţele parlamentare de conjunctură. Urăşte listele şi se lasă sedusă de indivizii antisistem, "dilii" sau "cool" or "maimuţoi".
Â
Â
"Majoritatea partidelor politice - remarcă acelaşi scriitor - sunt compuse din foşti demnitari ai Imperiului Otoman care au ocupat ţara timp de cinci secole. După Independenţă, aceşti demnitari ai turcilor şi-au schimbat pur şi simplu hainele şi titlul şi au continuat să conducă ţara ca mai inainte. In loc să fie caimacami, viziri sau agi, au devenit miniştri, deputaţi, prefecţi. In loc să poarte caftan, fes şi papuci, şi-au pus frac, joben şi redingotă. Dar metodele de guvernare au rămas