3 ianuarie, prima zi de lucru, reintrarea în normal. Firescul unei zile de iarnă – frigul din apartamente, lipsa apei calde, întreruperile curentului electric câteva ore pe zi. Toate – sub lozinca economisirii energiei electrice. Cei mai năpăstuiţi şi-au amintit peste ani, erau ocupanţii apartamentelor de la etajul 10. Dacă-aveai ghinionul ca momentul fatidic când "se lua lumina" să te nimerească în timpul călătoriei pe verticală, multe variante nu prea aveai.
Ceauşescu însuşi era preocupat peste măsură de chestiune, o povesteşte Silviu Curticeanu, şeful Cancelariei Comitetului Central, persoană aflată în imediata apropiere a şefului cel mare. În memoriile sale, Curticeanu a istorisit ce tabieturi avea Ceauşescu în debutul unei zile obişnuite de lucru. Sosea dimineaţa în jur de nouă, urca mereu pe scări, niciodată cu liftul. Odată ajuns, întâi şi-ntâi consulta barometrul şi termometrul prinse în fereastra din dreptul biroului său de la Comitetul Central. "Aşa ne începeam, lună de lună, an de an, amândoi ziua", şi-a amintit memorialistul. La temperaturi normale nu spunea nimic; la temperaturi ridicate sau coborâte remarca era aceeaşi: "Aoleo! e tare cald!", ori "Aoleo! e tare frig!".
Apoi sosea momentul când pe şeful Cancelariei îl treceau emoţiile: superiorul său direct începea să lectureze operativele zilnice. "Se îndrepta apoi spre birou", scrie Curticeanu, "şi, de obicei, se aşeza cu fundul pe un colţ al acestuia, începând să studieze, în aceeaşi ordine, operativele zilnice; dacă situaţia internaţională era mai tensionată, se repezea mai întâi la informările Ministerului de Externe şi la buletinele Agerpres, pe care le citea pe nerăsuflate, chemând la el pe ministrul de resort. În zilele obişnuite, «studiul» începea cu starea vremii şi hărţile cu precipitaţii căzute şi umiditatea cumulată în sol în diferite zone ale ţării: «
