Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl lui Anders Behring Breivik, audiat de poliţişti francezi şi norvegieni

Publicat in Romania Libera, joi 8 martie 2012 ·

Poliţişti francezi şi norvegieni l-au audiat timp de aproximativ 13 ore pe tatăl lui Anders Behring Breivik, stabilit în sudul Franţei, în cadrul anchetei asupra extremistului de dreapta care a ucis 77 de persoane anul trecut în Norvegia, a anunţat joi un anchetator norvegian, relatează AFP, potrivit Mediafax.

"A fost un interogatoriu lung, de aproximativ 13 ore, condus de poliţia franceză, dar în cursul căruia am putut pune întrebări complementare", a declarat pentru AFP anchetatorul Christian Hatlo.

Poliţia norvegiană a anunţat luna trecută că a depus o cerere de cooperare judiciară cu scopul de a-l audia pe Jens Breivik, un fost diplomat care s-a pensionat şi s-a retras în satul francez Cournanel.

Cererii i s-a dat curs, iar bărbatul, în vârstă de aproximativ 70 de ani, a fost audiat miercuri la Carcassonne, în prezenţa unui interpret.

"El a răspuns în principal unor întrebări despre copilăria acuzatului şi despre relaţiile lor", a precizat Hatlo.

În prezent în vârstă de 33 de ani, Anders Behring Breivik afirmă că nu l-a mai văzut pe tatăl său din adolescenţă, acesta susţinând la rândul său că a rupt legăturile în urma unui caz legat de graffiti în care fiul său a fost implicat.

În urma divorţului părinţilor săi, la puţin timp după ce s-a născut, Anders Behring Breivik a crescut cu mama şi sora sa vitregă, pe care anchetatorii le-au audiat deja.

Jens Breivik a refuzat să facă vreun comentariu pentru AFP.

Într-un interviu acordat postului de televiziune TV2 pe 25 iulie 2011, la trei zile după atacuri, fostul diplomat a declarat că, în opinia sa, Anders Behring Breivik ar fi trebuit să se sinucidă, mai degrabă decât să ucidă 77 de persoane nevinovate.

"Eu cred că ceea ce ar fi trebuit să facă, până la urmă, ar fi fost să se sinucidă, mai degrabă decât să ucidă atâtea persoane", declara el.

Anders Behring

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur

News.ro acum 12 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum

G4Media acum 26 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum. Va fi transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din oraș. Potrivit primelor informații, ard reziduuri petroliere. Nu sunt raportate victim

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Treburile casnice continuă să fie o sarcină preponderent feminină în Europa. România, Italia și Grecia – țările în care bărbații lasă casa exclusiv în sarcina femeilor

G4Media acum o ora
Poate că într-o zi diferențele salariale dintre bărbați și femei se vor reduce. Poate, cândva, mai multe femei vor ajunge în funcții de conducere. Dar cu greu se va schimba balanţa instituită de secole în cel mai puternic bastion al inegalității: vi

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 29 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 54 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°