Pe vremea cînd eram pionieri, noţiunea de "clasă muncitoare"era ceva mai mult decît confuză, deşi se întîmpla să ne treacă pe la urechi. Dar eram conştientă că făcea parte dintre vorbele acelea care dădea bine să le rosteşti la şcoală, similare cu introducerile universale despre vitejia poporului român, care a fost ca o stîncă... E adevărat că, tot cu şcoala, am fost într-o serie de vizite prin fabrici. De acolo am rămas doar cu gustul ciocolatei, pe care ne-o dădeau la sfîrşit, şi cu o impresie de maşinării complicate, întunecate, de neînţeles. N-am prea asociat realităţile acestea cu noţiunea de mai sus. Şi mai tîrziu, studiind la un liceu de filologie şi dînd ceea ce, pe atunci, se numea treapta a doua, am învăţat la istoria contemporană despre "clasa muncitoare". Istoria contemporană era extrasă, cu citate cu tot, din documentele partidului (comunist). Din acestea reieşea că aceeaşi clasă muncitoare era ceva foarte tehnic, o sumedenie de cifre şi productivităţi una peste alta foarte importante şi eficiente, dar tot de neînţeles. În Programul P.C.R., într-unul din capitolele despre trecerea la societatea socialistă multilateral dezvoltată, se afirma, printre altele, că "marile realizări în edificarea socialismului în ţara noastră dovedesc forţa creatoare cu care clasa muncitoare îşi îndeplineşte cu succes rolul de clasă conducătoare a societăţii". Tot aproximativ în aceeaşi perioadă aflam, din Micul Dicţionar Enciclopedic, că proletariatul reprezintă "clasa socială a muncitorilor salariaţi, lipsiţi de mijloace de producţie şi care, pentru a putea trăi, sînt nevoiţi să vîndă capitaliştilor forţa de muncă (...) dar şi clasa consecvent revoluţionară a societăţii, (...) singura interesată în lichidarea exploatării omului de către om." Definiţii bătăioase, energice, care-ţi induceau imaginea

bunilor din filmele de acţiune. Amestecată cu compătimire, pentru