Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacienţii şi medicii solicită Comisiei Europene să monitorizeze “Sănătatea”

Publicat in Jurnalul, marți 19 aprilie 2011 ·

Pacientii cer Comisiei Europene monitorizarea Romaniei pe domeniul sanatatii, la fel cum se intampla pe domeniul justitiei, a declarat Cezar Irimia, presedintele Coalitiei Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC). El a reclamat “incalcarea tuturor drepturilor fundamentale ale pacientilor in Romania”.

Presedintele COPAC a sustinut intr-o conferinta de presa ca “sistemul sanitar din Romania se afla intr-o situatie fara precedent, pacientii cronici neavand unde sa se trateze in urma inchiderii unor spitale”.

COPAC si Federaţia Sindicatelor Democratice ale Medicilor “Dr. Ioan Cantacuzino” au adresat, la 14 aprilie, un memoriu comisarului european pentru Sanatate, John Dalli, pentru a semnala situatia fara precedent in care a ajuns sistemul sanitar din Romania. Organizatiile pacientilor au cerut “construirea unui sistem special de monitorizare pentru Romania pentru evaluarea sistemului de sanatate, la fel ca cel existent pe justitie. Numai in acest fel se poate remedia sistemul de sanatate din Romania”, a spus Irimia, adaugand ca pacientii din Romania sunt cetateni ai UE si au dreptul la servicii de sanatate cel putin la un nivel de baza.

Potrivit lui Cezar Irimia, toate cele 14 drepturi fundamentale ale pacientilor, asa cum apar in Charta Europeana a Drepturilor Pacientilor, preluate partial de legislatia romaneasca, “sunt incalcate in Romania, iar autoritatile responsabile ignora acest fapt cu buna stiinta”.

“In Romania nu se mai vorbeste despre masuri preventive, iar despre programe in acest sens nici nu poate fi vorba. Pacientii au dreptul la acces la servicii medicale, dar sunt alungati din spitale si sunt purtati pe drumuri. Pacientii cu cancer, HIV/SIDA, hepatita sunt pusi in situatia de a-si intrerupe tratamentele din cauza lipsei de fonduri. Restructurarea spitalelor se face numai din ratiuni financiare, fiind periclitat d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 46 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum o ora
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 3 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Negocierile de aderare la UE ale Republicii Moldova și Ucrainei încep în iunie, anunță șefa diplomației din Belgia, țară care deține președinția Uniunii

Ziare.com acum 47 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi, prin urmare, stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE. "

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Răzvan Raț este invitat la „EXCLUSIV RAPID” marți, 21 mai, de la ora 21.00

Cancan acum 22 minute
Răzvan Raț revine la „EXCLUSIV RAPID” după o jumătate de an. Ultima dată am vorbit cu Răzvan tot după o victorie cu FCSB (2-1). În această seară aflăm ce părere are Raț despre numirea lui Neil Lennon la Rapid și discutăm despre campania de transferu

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum 2 ore
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 5 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Cod galben de inundații în mai multe bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai Dunării

Adevarul acum 38 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă din această seară până la ora 16 a zilei de miercuri, pe râuri din mai multe bazine hidrografice şi pe afluenţii mici ai

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°