Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele au intrat în afacerea pensiilor private obligatorii

Publicat in Gandul, joi 20 septembrie 2007 ·

Sindicatele şi patronatele au intrat pe piaţa pensiilor private obligatorii. Unii - Cartel Alfa şi UGIR 1903 – şi-au anunţat public intenţia, alţii – sindicaliştii din Petrom – au intrat discret. Ieri, Cartel Alfa şi UGIR 1903 alături de reprezentantul unei asociaţii franceze de mutualitate AG2R au organizat o conferinţă de presă pentru a anunţa lansarea pe piaţă a Fondului de Pensii Alfa. AG2R activează în domeniul pensiilor private, pe piaţa franceză, de 60 de ani şi are la bază tot o colaborare între patronatele şi sindicatele franceze. Firma românească ce va administra Fondul de pensii Alfa are un capital social de 4 milioane de euro, 97% dintre acţiuni fiind deţinute de AG2R şi 3% de Cartel Alfa.

Reprezentanţii sindicaliştilor şi patronilor români vor ocupa câte un loc în consiliul de administraţie, dar, spune Bogdan Hossu, nu pentru a-şi asigura un profit, ci pentru a putea urmări ce se întâmplă exact cu banii oamenilor. „Dacă am fi urmărit profitul, nu ne-am mai fi bătut cu Guvernul şi Parlamentul pentru modificarea Legii pensiilor private obligatorii. Datorită presiunilor făcute de Cartel Alfa comisioanele de administrare prevăzute în lege au scăzut: de la 10% - comisionul direct şi 2,4 – comisionul pe total active, la 2,5% - comisionul direct şi 0,6% - comisionul pe total active”, a spus Hossu. Liderul Cartel Alfa a explicat că fondul va investi pe generaţii de active: va plasa banii în instrumente cu grad de risc din ce în ce mai scăzut pe măsură ce vârsta participantului va creşte.

Dacă AG2R mizează pe membrii Cartel Alfa, administratorul. Fondului de Pensii Fiducia mizează, probabil, pe membrii CNSLR- Frăţia. În cazul Fiducia, însă, este complicat să afli până şi acţionarii. Conform registrului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, acest fond este administrat MKB Romexterra Fond de Pensii societate la care jumătate din ac

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum 49 minute
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 10 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 8 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 8 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 13 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 7 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 11 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°