Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Daniel Barbu, propus ca ministru al Culturii. Politologul a fost consilier al lui Crin Antonescu

Publicat in Mediafax, miercuri 19 decembrie 2012 · ·

Politologul Daniel Barbu - propus de PNL ca ministru al Culturii şi care îi succede liberalului Puiu Haşotti, ce a condus Ministerul Culturii din 26 iunie anul acesta - este specialist în ştiinţe politice, publicist, jurnalist şi a fost consilier al lui Emil Constantinescu şi Crin Antonescu.

Daniel Barbu a fost nominalizat pentru a prelua portofoliul Culturii.

Născut în 1957, Daniel Barbu este specialist în ştiinţe politice, publicist, eseist, jurnalist şi profesor al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe Politice. Preşedinte al Institutului de Cercetări al Universităţii Bucureşti şi fost decan al facultăţii, Daniel Barbu a condus revista Realitatea Românească în perioada 1991 - 1992. A fost, de asemenea, consilier de stat al preşedintelui Emil Constantinescu, între anii 1997 - 1999, şi este autor al mai multor lucrări ştiinţifice în sfera politicii. De asemenea, în vara acestui an, a fost consilier al preşedintelui interimar Crin Antonescu.

Barbu a absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" din Capitală - în prezent Colegiul Naţional "Sfântu Sava" - în 1976. În acelaşi an, Uniunea Tineretului Comunist, organizaţia de tineret a Partidului Comunist Român, i-a refuzat accesul la Facultatea de Istorie şi Filosofie şi la Facultatea de Drept. S-a înscris şi a absolvit cursurile Facultăţii de Istorie a Artei a Universităţii Cluj-Napoca şi a ocupat ulterior postul de curator al Muzeului Satului din Bucureşti (1980) şi al Muzeului Naţional de Istorie a României (1981 - 1986).

În perioada 1987 - 1992 a fost cercetător al Institutului de Studii Sud-Est Europene al Universităţii Bucureşti.

După Revoluţia din 1989, Daniel Barbu a urmat cursuri doctorale în Elveţia, la Universitatea din Fribourg, Facultatea de Teologie, şi a primit o diplomă doctorală din partea Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, în 1991. În 1999, a obţinut doctoratul

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 48 minute
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 2 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

16 incidente de securitate legate de drone, în apropierea bazelor aeriene din România

HotNews acum 2 ore
În ultimii doi ani, au fost identificate 16 incidente de securitate în apropierea bazelor aeriene din România, legate de suspiciuni privind drone sau sisteme aeriene fără pilot, a transmis Statul Major al Forţelor Aeriene la solicitarea Europa Liber

Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului!

Ziua Constanta acum 2 ore
Domeniul Regal Săvârşin se deschide publicului pe 1 iunie, când vor avea loc evenimente dedicate Zilei Copilului. ''Deschiderea domeniului la public va avea loc sâmbătă, 1 iunie 2024. În acea zi, în Satul Regal vor avea loc evenimente dedicate Zilei

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 2 ore
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum o ora
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 3 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°