Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miliardarul Mircea Tudor, la videochat-ul adevarul.ro: Primul milion de dolari l-am făcut după 10 ani!

Publicat in Adevarul, luni 27 septembrie 2010 · ·

Miliardarul Mircea Tudor, prezent în Top Forbes 500 răspunde întrebărilor cititorilor adevarul.ro la videochat. Tema dezbaterii este: evoluţia economiei pe timp de criză, oportunităţi şi capcane. Iată principalele declaraţii ale miliardarului care se află pe locul 100 în clasament:

Despre afacerea lui:

- Anul trecut aveam 60 de angajaţi, acum avem 85. Avem resurse uriaşe. Sunt cercetători foarte buni. Cateva mii de euro este un salariu mediu pentru un cercetator. Este un sistem destul de complex de motivare pentru a realiza ceva la nivel european, sau chiar mondial.

- Chiar companiile private au inceput sa fie interesate de aceasta tehnologie, Roboscan. Avem parteneri de dialog din Asia, Africa, America Latina. Cu indienii am incercat un parteneriat foarte curajos, in momentul de fata este inghetat.

- 5 milioane de euro costa un astfel de robot, Roboscan.Avem productie de sute de mii sau chiar milioane. Nu exista nicaieri in lume un astfel de aparat. Va fi o premiera mondiala. Mi-au venit cereri in primul rand din afara.

- Avem destule proiecte, din pacate nu avem resurse. Situatia in cercetare este dramatica la nivel macro. Perceptia in Romania este departe de a acoperi nevoile reale. Pacat ca nu stim sa coagulam resursele in programe pe termen lung. Dincolo de fiscalitate, multe mai la indemana ne-ar fi un mediu economic stabil. Avem nevoie de stabilitate.

- Ar trebui implementate programe nationale coerente pentru cercetare, care sa genereze venit.

- Da, este adevarat. Sunt vecin de vita de vie cu Mugur Isarescu, dar nu am avut ocazia sa ne intalnim. Avem fiecare via lui pe un deal din nordul Drăgăşanului. Este o activitate de familie.

- Inginerii fac de obicei foarte multe calcule inainte. Optimismul vine dintr-o evaluare a pietei.

- Am patru proiecte in derulare, unele cu finalitate in termen scurt, alte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 3 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 13 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 5 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 3 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 5 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°