Nu cred in metamorfozele tam-nesam, in revelatiile bruste si nici comportamentul de pana acum al presedintelui nu lasa nicaieri loc unei atari ipoteze: ma tem ca si echilibrul, la inceput aclamat, si otareala (care face, cum vedem, aceleasi furori) sunt cu voie de la majoritari. Timofti al nostru, despre care Voronin, cu umorul sau de cazarma, zicea ca e un presedinte impotent (de, conturi intre mosnegi!), si-a iesit in fine din pepeni. Adica si-a aratat incisivii. Poate ca are si canini, mai stii (desi presa inca nu i-a semnalat). M-a amuzat sincer sa vad cum unii dintre colegii mei descopera caracter in „gunoaiele" cu care actualul seful al statului se apara de antecesorul sau, grobian, nici vorba, dar in mod cert mai viu si mai dinamic (sa recunoastem peste orice parti-pris-uri!). Dincolo de naivitate, e aici semnul unei deceptii care se fereste obstinat de propria constiinta, agatandu-se de orice pai susceptibil sa-i livreze argumente contrare. Semn, cu alte cuvinte, ca de la Timofti s-a asteptat ceva mai mult decat neutralitate in chip de trac si calm ca marca a inaptitudinii de a riposta. Nu de onorabilitate ineficace am avut noi nevoie, pare a spune exultanta cu care i-a fost intampinata „replica", ci de un spirit intrepid, capabil sa se impuna, neretractil la luminile rampei (politicul e, din pacate, intr-o proportie coplesitoare, si spectacol - asta ar fi trebuit sa i se spuna batranului magistrat inca de la bun inceput). Daca va par, poate, din cale-afara de eufemistic, poftim, o zic pe sleau: impresia de marioneta actionata de sforarii AIE e cea care determina presa sa vada in orice rictus mai conturat al presedintelui o retea de principii, un caracter si mai stiu eu ce. Lumea si-ar fi dorit un presedinte suficient siesi, nu emanatie a unei grupari si nevoit, prin urmare, sa procedeze in siajul acesteia, de-o fi bun, de-o fi rau. Graba cu care am ajuns sa