Ascultand dublul CD Memorial Richard Oschanitzky nu pot incepe altfel cronica dedicata acestei selectii decat citandu-l pe Florian Lungu, care in booklet-ul albumului scria "Cine asculta cu atentie inregistrarile selectate pentru aceste doua CD-uri este martorul unor fapte de cultura cum putine s-au intamplat in lume".
Si, intr-adevar, nici de aceasta data "Mosu" nu se insala.
Trecand peste nostalgia momentelor cand, tanar violoncelist fiind, am avut onoarea de a colabora cu ceea ce pe atunci se numea Orchestra de Estrada Radio si de a veni in contact direct cu o parte a muzicienilor Big Band-ului condus de Sile Dinicu, instrumentisti precum trompetistul Nelu Marinescu, saxofonistul Dan Mandrila sau trombonistul Nicu Dumitrescu, scriu aceste randuri sub puternica impresie a unei opere ce a situat jazz-ul romanesc (din pacate doar pentru o scurta perioada) in acea zona de inalta spiritualitate universala in care au mai avut acces doar cativa compozitori romani, precum George Enescu sau Paul Constantinescu.
Richard Oschanitzky a trait intre anii 1939 si 1979. Astazi, opera sa este practic necunoscuta chiar si pentru multi dintre instrumentistii actuali de jazz. Cu toate acestea, muzica sa ascultata acum reveleaza un prag de sinteza pe care componistica romaneasca de gen nu l-a mai atins niciodata. Necantonandu-se doar in zona jazz-ului, dar expriman-
du-se cu preponderenta prin mijloacele de expresie specifice acestui gen muzical, muzica lui Oschanitzky transfera anumite motive venite din muzica traditionala romaneasca catre miezul arhetipal al folclorului universal, executand cu forta unei inspiratii mereu proaspete, printr-o scriitura ce transcende vremurile, drumul inapoi catre ascultatorul subjugat de naturaletea si densitatea muzicii.
Trecand prin regiuni ale muzicii universale extrem de vaste, discursul lui Richard Oschanitzky
