Una dintre apariţiile demne de tot interesul ale ultimului an este volumulO insulă de clujeni-neclujeni la Cluj. Corespondenţă Mircea Zaciu – Marian Papahagi, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013. Mărturie a unui moment istoric succint, rezumat la intervalul 2 decembrie 1969 - 6 decembrie 1972, cu o scenografie implicînd Clujul, Roma şi, uneori, Bucureştiul sau alte destinaţii europene şi extraeuropene, florilegiul surprinde cotitura istorică adusă de ofensiva ideologică ceauşistă inaugurată prin Tezele din Iulie 1971, aşa cum se vede ea printre rîndurile autocenzurate şi preocupate mai mult de dimensiunile unei prietenii sincere stabilite între un profesor de la Filologia clujeană şi un discipol al lui trimis cu o bursă în Capitala italiană. În întregul ei, cartea merită abordări multiple, surprinzînd, în primul rînd, portretele a doi corifei ai culturii transilvane contemporane şi aruncînd reflexe în diferite direcţii de interes public.
Însă, în cele ce urmează, voi aduce în atenţie numai însemnările referitoare la marea realizare publicistică germinată în retortele prieteniei lor – împreună cu Ion (Jean) Pop –, anume revista studenţească Echinox. Fiind vorba despre o discuţie intimă, accentele critice şi divergenţele de opinii nu lipsesc, dar tocmai ele luminează mai bine istoria începuturilor revistei. Deja în toamna lui 1970, la puţină vreme după ce revista fusese lansată la apă – şi totuşi, destulă pentru a prilejui organelor PCR ocazia să recurgă la o primă decapitare a ei, prin înlăturarea studentului Eugen Uricariu de la conducerea ei şi prin înlocuirea lui cu tînărul asistent universitar Ion Pop –, Mircea Zaciu observă că „Jean şi Echinoxul merg binişor, dar se pare că a intrat dihonia între ei de cum au ajuns să împartă nişte volume de editură, adică nişte apariţii“ ([17], Cluj, 18 septembrie 1970, p. 73). Coroziv, criticul a
