Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camerista care îl acuză pe DSK de agresiune sexuală ameninţă cu proces civil

Publicat in Romania Libera, joi 28 iulie 2011 ·

În cazul în care procurorii vor renunţa la acuzaţiile penale împotriva fostului director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, camerista care îl acuză de agresiuni sexuale a spus că va iniţia un proces civil pentru a solicita daune morale, afirmă avocatul acesteia, citat de AFP, potrivt Mediafax.

"Doreşte să i se facă dreptate, iar dacă procurorii vor renunţa la acuzaţii, va trebui să iniţiem un alt proces, civil", a declarat avocatul cameristei, Kenneth Thompson, în cursul unei conferinţe de presă organizate la New York.

"Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi", a declarat, cu aceeaşi ocazie, camerista Nafissatou Diallo, declarând că vrea să fie "curajoasă în numele tuturor femeilor din lume".

Avocatul Kenneth Thompson a subliniat că vor lua "atitudine în locul tuturor femeilor din lume care au fost victime ale agresiunilor sexuale".

Intervenţia publică a lui Nafissatou Diallo a avut loc la un centru creştin din Brooklyn, la o zi după audierea timp de opt ore de către procurorul din Manhattan.

În cazul în care procurorii vor renunţa la acuzaţiile penale împotriva fostului director al FMI, Dominique Strauss-Kahn, camerista care îl acuză de agresiuni sexuale a spus că va iniţia un proces civil pentru a solicita daune morale, afirmă avocatul acesteia, citat de AFP, potrivt Mediafax.

"Doreşte să i se facă dreptate, iar dacă procurorii vor renunţa la acuzaţii, va trebui să iniţiem un alt proces, civil", a declarat avocatul cameristei, Kenneth Thompson, în cursul unei conferinţe de presă organizate la New York.

"Eu şi fiica mea plângem în fiecare zi", a declarat, cu aceeaşi ocazie, camerista Nafissatou Diallo, declarând că vrea să fie "curajoasă în numele tuturor femeilor din lume".

Avocatul Kenneth Thompson a subliniat că vor lua "atitudine în locul tuturor femeilor din lume care au fost victime ale agresiunilor sexuale".

Interv

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Navă sub pavilion Tanzania scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe: Căutările celor trei marinari dispăruţi au fost reluate. Trei nave, mobilizate

News.ro acum 40 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră,i în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat pentru News.ro, că

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum 30 minute
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Stare de alertă maximă. Mai multe localități, evacuate după erupția unui vulcan VIDEO

Ziare.com acum o ora
Vulcanul Ibu, situat pe Insula Halmahera, în estul Indoneziei, a intrat în erupţie, determinând evacuarea a şapte sate, au anunţat duminică, 19 mai, autorităţile locale, citate de Reuters. Vulcanul Ibu a erupt sâmbătă seara, potrivit informaţiilor p

BANCUL ZILEI | O poveste cu final fericit

Gandul acum 2 ore
Bucură-te de această zi de duminică. Redacția GÂNDUL îți oferă un banc amuzant pentru a-ți aduce zâmbetul pe buze toată ziua și pentru a-ți uimi prietenii cu glumele bune pe care le știi. Râsul este o componentă esențială a interacțiunii sociale uma

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum 3 ore
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum o ora
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Taiwan își intensifică misiunile marine de patrulare odată cu învestirea noului președinte. Temeri legate de acțiuni ale Chinei

HotNews acum 19 minute
Gărzile de coastă taiwaneze şi-au intensificat misiunile de patrulare în cursul weekendului, înaintea învestirii noului preşedinte taiwanez, în apele din apropierea insulei unde navele chineze şi-au sporit prezenţa, relatează AFP, preluată de Agerpr

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 4 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 5 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°