Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt politicieni sunt în cursă pentru conducerea laburiştilor britanici

Publicat in Romania Libera, miercuri 12 mai 2010 ·

Laburiştii încep săptămâna viitoare procesul de alegere a noului lider, în urma demisiei premierului Gordon Brown, relatează presa britanică, potrivit NewsIn.

Favoritul este David Miliband, care are un CV impresionant. El a fost numit ministru de externe în iunie 2007, devenind la 41 de ani cea mai tânără persoană care a ocupat acest post în ultimii 30 de ani. Când Tony Blair s-a retras, el a decis să nu candideze pentru conducerea laburiştilor.

În timp ce îndoielile creşteau în cadrul partidului în legătură cu Brown ca premier, susţinătorii lui Miliband i-au cerut să conducă o "lovitură de stat" în partid în 2008, dar el a spus clar că nu este de acord.

Abilitatea intelectuală a lui Miliband este general admirată, dar unii au criticat faptul că a permis să fie fotografiat zâmbind şi ţinând în mână o banană, în momentul în care speculaţiile atinseseră apogeul în legătură cu o potenţială "lovitură de stat" în partid.

Aproape de aceeaşi vârstă cu David Cameron şi Nick Clegg, Miliband devine parlamentar în 2001 după ce condusese unitatea de politică a Downing Street.

Alistair Darling

În vârstă de 56 de ani, el a fost o prezenţă constantă şi discretă în guvern din 1997 încoace. Promovat la cancelarie când Brown a preluat funcţia lui Blair în 2007, Darling s-a confruntat rapid cu cea mai gravă crizp financiară din anii '30 încoace. Când a început să pledeze pe scena internaţională pentru stimuli fiscali masivi, Darling, avocat din Edinburgh, a fost aplaudat pentru modul calm în care a susţinut politica respectivă. Însă general este considerat ca lipsit de carismă.

Ed Balls

Ed Balls, 43 de ani, a fost mult timp cel mai apropiat aliat al lui Brown, cu toate plusurile şi minusurile pe care le implică acest lucru. Un aspect pozitiv pentru el a fost promovarea rapidă, devenind ministru al educaţiei în iunie 2007, la doar doi ani dup

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 49 minute
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT - FOTO

News.ro acum 26 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salvea.

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum o ora
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 2 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Un tânăr de 22 de ani a murit într-un accident produs într-o comună din Argeş

Mediafax acum 4 ore
„Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Formaţiunii Rutiere Mioveni, s-a stabilit că un tânăr de 18 de ani, din Hârtieşti, conducea un autoturism pe DN 73D, pe raza comunei Davideşti, având sensul de deplasare dinspre Mioveni spre Câm

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°