Indicele societatilor de investitii financiare a coborat cu aproape 2% in sedinta bursiera de marti, in vreme ce indicele general al pietei a urcat usor. Bursele europene au inregistrat valori peste cele din ziua anterioara, piata anticipand o scadere de catre Rezerva Federala americana a dobanzii de politica monetara. Bursa de pe Wall Street a inchis in urcare puternica.
BET-C, indicele compozit al BVB, a urcat cu 0,17%, la 2.003,08 puncte, iar indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate, a urcat cu 0,60%, ajungand la 2.867,76 puncte. BET-FI, indicele celor cinci societati de investitii financiare, a coborat insa cu 1,89%, ajungand la 12.716,24 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri listate la BVB, s-a depreciat cu 0,14%, pana la 276,44 puncte, in vreme ce BET-NG, indicele care reflecta evolutia companiilor energetice, a crescut cu 0,68%, la 340,83 puncte.
Lichiditatea pietei reglementate a BVB a scazut cu 34%, pana la 12,54 milioane de lei, echivalentul a 3,18 milioane de euro.
BRD - Groupe Societe Generale a inregistrat cel mai mare rulaj din piata, de 1,33 milioane de lei, urmata de SIF Moldova si SIF Bancat Crisana, cu un rulaj de 836.100 lei, respectiv 717.304 lei. SIF Muntenia ocupa cea de-a patra pozitie in acest top, cu o valoare a schimburilor de 701.160 lei, iar Dafora se afla pe locul cinci, cu 685.253 lei.
Pe sectorul destinat obligatiunilor s-au incheiat tranzactii cu obligatiuni emise de Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu o valoare totala de 997.376 lei, si Banca Comerciala Romana, in valoare de 90.417 lei.
Schimburile cu depturi de preferinta, unitati de fond si derivate au inregistrat valori foarte scazute.
Pe sectorul actiunilor, cele mai mari cresteri de pret le-au inregistrat titlurile UAMT (10,98%