Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pancu: Acest baraj cu Grecia a fost prea mult pentru noi

Publicat in Gandul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Atacantul formaţiei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că, ţinând cont de starea generală a fotbalului românesc, chiar şi disputarea barajului de calificare la CM 2014 cu Grecia a fost prea mult pentru echipa naţională.

"E trist, o calificare la Mondiale ar fi însemnat foarte mult pentru suporterii echipei naţionale, pentru jucători. Dar pentru starea actuală a fotbalului românesc consider că şi acest baraj este prea mult pentru noi. Mă refer aici la situaţia de la copii şi juniori, la problemele cu insolvenţa şi falimentul a unor cluburi, la desfiinţarea unor echipe. Nu e problema mea o eventuală schimbare a selecţionerului, dacă mă întrebaţi pe mine a fost o performanţă chiar şi această calificare la baraj", a spus atacantul.

Pancu a explicat că în 2001, în barajul pierdut cu Slovenia, România a avut un "ghion fantastic", dar acum, cu Grecia, a fost o "diferenţă clară de valoare". "Cu Slovenia a fost o dublă diferită pentru că am avut foarte, foarte multe ocazii. În 2001 putem vorbi fără probleme de un ghinion fantastic. Acum cu Grecia a fost altceva, a fost diferenţă clară de valoare, angajament, experienţă. Totul a fost în favoarea lor", a adăugat Daniel Pancu.

El susţine că nu are informaţii suficiente despre conflictul dintre selecţionerul Victor Piţurcă şi atacantul Adrian Mutu, dar crede că la mijloc este "o problemă personală". "A fost decizia lui Victor Piţurcă să nu îl convoace pe Mutu. Se poate discuta foarte mult pentru că se ştie nu era într-o formă extraordinară, nu avea meciuri în picioare, dar în acelaşi timp se poate spune că şi Marica se antrena la Mogoşoaia şi a fost convocat şi chiar a marcat cu Ungaria. Deci sunt multe lucruri care se bat cap în cap. Conflictul dintre Mutu şi Piţurcă mă depăşeşte, nu cunosc. Însă din ce simt eu cred că este şi o problemă personală. Probabil că au ceva de împ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 32 minute
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 23 minute
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum 3 ore
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum 4 ore
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 4 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

UPDATE - Serviciile ucrainene anunţă că au dejucat un nou complot rus de asasinare a lui Zelenski. Preşedintele urma să fie luat ostatic chiar de către cei care îl păzeau şi apoi trebuia ucis. Pe lista de ţinte erau şi şefii SBU şi GUR - FOTO

News.ro acum 4 ore
Serviciul ucrainean de securitate SBU a anunţat marţi că a prins agenţi ruşi infiltraţi în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat (UDO) care plănuiau asasinarea preşedintelui şi a altor înalţi oficiali guvernamentali. "Contraspionajul şi anche

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum o ora
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Misiunile jandarmilor din Tulcea în minivacanța de 1 Mai și Paște

Ziua Constanta acum 3 ore
În minivacanța de 1 Mai și perioada Sărbătorilor Pascale, jandarmii tulceni au fost alături de cetățeni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale. Pe timpul misiunilor executate, nu au fost înregistrate evenimente majore, însă au fost c

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

18°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

24°
mar.

14°/24°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°