A făcut ceva vâlvă în presa de luni analiza Stratfor privind situaţia din Republica Moldova. Firma americană de analize s-a specializat pe presupuneri-bombă pe fond paranoic, iar produsele ţin de o lume în care toţi sunt spionii şi agenţii cuiva. De data asta, Stratfor spune că americanii ar fi cerut României să organizeze ONG-uri, instituţii de presă şi fonduri de investiţii în Moldova cu scopul de a contracara influenţa rusească.
Pe măsură ce aflu mai multe despre aceşti oameni, mă gândesc că securiştii sunt peste tot la fel, fie că sunt români, ruşi sau americani. E pur şi simplu un mod securistic de a vedea lumea. Ce spune Stratfor, care e o firmă de securişti americani (adică oameni proveniţi din şi cu conexiuni în serviciile secrete), este fix ceea ce îmi spunea un diplomat rus anul trecut, când venise să discutăm despre situaţia din Moldova. După el, România era doar un pion al americanilor, iar violenţele din aprilie 2009, de la Chişinău, fuseseră orchestrate de la Bucureşti. Cum se întâmplase să fiu la Chişinău în acele zile din aprilie, eram amuzat de ce îmi spunea omul respectiv. Şi totuşi, modul securistic de a vedea lumea fascinează presa. Acum, Stratfor crede că România, la comanda americanilor, a încercat, dar a eşuat, să cucerească economic şi mediatic Moldova. Măcar de-am fi în stare să facem ceva pentru Moldova, dar deocamdată suntem înceţi şi haotici. Până la strategii absconse şi conspiraţii, măcar să acţionăm cu cap pe proiectele transparente pe care le avem acolo.
Povestea cu planurile secrete care mişcă lucrurile la Chişinău o aud în diverse variante, diferă doar detaliile. Ziarul procomunist Moldova Suverană visează permanent conspiraţii româneşti, unele la comanda americanilor, altele pe cont propriu. Am fost acum două săptămâni într-o vizită de documentare în Transnistria, unde am auzit aceleaşi scenarii paranoice. Diferenţa e