Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golgheterul n-a avut loc la naţională!

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Ianis Zicu, cel mai bun marcator al sezonului recent încheiat, a fost lăsat acasă de Răzvan Lucescu, pentru meciul cu Bosnia (3 iunie) şi pentru amicalele cu Brazilia şi Paraguay. Selecţionerul României a preferat să-l cheme, în premieră, în mandatul său, pe Lucian Sânmărtean, de la FC Vaslui.

Relaţia strânsă dintre Zicu şi Răzvan Lucescu nu mai este de actualitate! Oamenii care s-au înţeles de minune în sezonul 2006-2007, când au colaborat în Giuleşti, s-au distanţat unul de celălalt. Chiar dacă oficialii FRF şi suporterii naţionalei îşi pusesesă speranţa că Ianis va însemna un nume greu şi printre tricolori odată cu instalarea lui Lucescu jr pe banca primei reprezentative, acest lucru nu s-a întâmplat.

Zicu a avut evoluţii mediocre în mandatul lui Răzvan, plus că, în niciun moment, nu a părut că machidonul de 27 de ani ar fi om de bază în strategia selecţionerului. Acum, pentru meciul crucial cu Bosnia, de pe 3 iunie, în vederea calificării la Euro 2012, Zicu, golgheterul campionatului, cu 18 reuşite, nici nu a fost convocat.

Mijlocaşul Timişoarei, care a făcut în Banat cel mai bun sezon din carieră, nu este accidentat şi, desigur, nici suspendat. Ianis a rămas extrem de dezamăgit la aflarea veştii. El nu a primit nicio explicaţie de la Lucescu jr, aşteptând măcar un telefon de la stafful naţionalei prin care să i se comunice motivul pentru care a fost lăsat acasă.

Sânmărtean, mai în formă

Pe cât de suprinzătoare a fost neconvocarea lui Zicu, pe atât de uimitoare a fost chemarea lui Lucian Sânmărtean. Este pentru prima dată în mandatul lui Lucescu jr când mijlocaşul de la FC Vaslui vine la naţională. Jucătorul a fost cerut în mai multe rânduri sub tricolor de vicepreşedintele FRF, Dumitru Dragomir.

Sânmărtean a fost şi el suprins: „Nu mă aşteptam să fiu convocat, mai ales că eu am 31 de ani. Este o bucurie şi pentru mine, şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 12 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 9 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 8 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 11 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°