Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Galaţi primeşte de două ori mai puţin decât adjunctul său

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 iunie 2010 ·

Surprinzător, şeful IPJ Galaţi, comisarul şef Daniel Miron nu se situează în primii cinci şi ia un salariul la jumătate faţă de adjuncţii lui

În cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean diferenţele salariale sunt uriaşe, oameni cu funcţii mici câştigând cu mult mai mult decât şeful instituţiei.

Legea salarizării unitare naşte monştri!Acest lucru este demonstrat cât se poate de clar de veniturile poliţiştilor, postate pe site-ul IPJ Galaţi, la adresa, http://gl.politiaromana.ro/index.php?act=info_pub&id=3089&item=6_9.

CITESTE SI:

Extreme salariale la Spitalul Judeţean Galaţi: Cel mai mare salariu sare de 147.000 de lei, iar cel mai prost plătit doctor ia numai 631 de lei

Şeful IPJ: 3.797 lei

Comisarul şef Daniel Miron, şeful IPJ, a ridicat în luna aprilie o leafă de 3.797 de lei, o sumă cu mult mai mică faţă de cea a adjunctului său, comisarul şef Dumitru Daniel Mergeanu, care a câştigat în aceiaşi perioadă un salariu de 6.362 de lei.

Nici în comparaţie cu şeful Poliţiei Municipiului Galaţi - comisarul şef Marius Dobrea, şeful Inspectoratului nu stă mai bine. Dobrea a avut un câştig net, la nivelul lunii aprilie de 5.598 de lei.

Lucrurile stau la fel de prost pentru comisarul Miron şi când vine vorba de funcţiile mult mai mici din cadrul aparatului poliţienesc. Astfel, un adjunct de şef de secţie de Poliţie a primit luna trecută 4.232 de lei, în condiţiile în care atribuţiile sale sunt mult mai reduse faţă de cele pe care le implică funcţia de şef de Inspectorat.

Comisarul şef Florin Olaru, şeful serviciului de resurse umane din cadrul IPJ Galaţi, a încercat să explice de unde survin aceste diferenţe colosale apărute în grila de salarii a instituţiei.

„Aceste diferenţe vin din cauza gradului, a sporurilor şi a indemnizaţiei de conducere şi au apărut în urma legii salarizării uni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 57 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 50 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 22 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 24 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 53 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 3 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°