Un hacker german a anunţat că a spart şi a publicat pe internet codurile secrete ce protejează convorbirile efectuate de pe 80% din telefoanele mobile din întreaga lume. Sursa: Reuters
Reuşita lui Karsten Nohl ar putea avea drept consecinţă interceptarea convorbirilor a peste trei miliarde de persoane, scrie „Financial Times”. Pentru decriptarea semnalului utilizatorilor de telefonie mobilă nu e nevoie decât de un computer, de echipament radio în valoare de 3.000 de dolari şi de codurile furnizate de hacker.
Nohl, specialist în criptografie, ce deţine un doctorat în inginerie informatică la Universitatea din Virginia, a declarat că a organizat operaţiunea de hacking pentru a evidenţia lacunele măsurilor de securitate ce protejează sistemul global de comunicaţii mobile (GSM) şi pentru a-i determina pe operatori să-l îmbunăţească.
„Acest lucru demonstrează că sistemul existent de securitate al reţelelor GSM este inadecvat”, le-a spus Nohl celor 600 de participanţi la Congresul pentru comunicare „Chaos” de la Berlin, o conferinţă de patru zile a hackerilor.
„Am renunţat să sperăm că operatorii reţelelor vor lua măsuri pentru a-şi îmbunăţi nivelul de securitate, dar sperăm că, odată cu această atenţionare, va exista o cerere sporită din partea clienţilor în acest sens”, a afirmat el pentru „Financial Times”.
Spargerea codului GSM ar putea cauza prejudicii pentru peste trei miliarde de persoane în 212 de ţări. Totuşi, acest lucru nu va afecta convorbirile telefonice efectuate prin serviciile 3G care sunt protejate de un cod de securitate diferit.
Prima reacţie a Asociaţiei GSM, care reprezintă interesele operatorilor de telefonie mobilă, a fost una privind „ilegalitatea” mun cii lui Nohl. Acesta a precizat însă pentru BBC că a discutat în prealabil cu avocaţii săi şi s-a asigurat că munca lui e