Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un dicţionar excepţional (2)

Publicat in Viata Medicala, miercuri 27 februarie 2013 ·

Încheiam astfel primul articol: cum ar fi evoluat autorul dicţionarului, Ioan Matei, dacă nu pleca în 1993 în Franţa? O certitudine: acest dicţionar nu ar fi existat, iar hotărârea sa a reprezentat un moment crucial în împlinirea unei vocaţii conturate încă din adolescenţă. În continuare, aş putea să adopt expresia argotică franţuzească poser sa chique = a tăcea mâlc, a nu scoate o vorbă. Adopt îndemnul doar parţial, observând că la noi e libertate, dar nu prea e limpede, adesea, ce poţi face cu ea. Citeam recent nemulţumirea exprimată vehement de un profesor universitar (filolog şi neajuns la vârsta eufemistico-fariseistic şi prin import denumită a „seniorilor“). Critica pe un tânăr, care, revenit de la studii din Marea Britanie, avea, în opinia sa, idei fixe şi mintea deformată. Probabil se aştep­ta ca tânărul în cauză să fie un yes-man, supus servituţilor şefului, fără autonomie în gândire şi acţiune. De acum înainte, trec definitiv la dicţionarul lui Ioan Matei, citând primul paragraf din al său „Cuvânt-înainte“. „Lumea dicţionarelor este în continuă schimbare: nu există cuvânt ale cărui sensuri să fie fixate o dată pentru totdeauna. Noi şi noi accepţii se adaugă unui cuvânt, transformându-l în aşa măsură încât uneori cu greu mai poate fi recunoscut. Cu cât o limbă este mai dinamică, cu atât numărul cuvintelor şi expresiilor nou intrate în vocabularul acesteia va fi mai mare. Pentru a fixa şi impune în subconştientul colectiv o nouă expresie sau un nou element lexical trebuie talent şi imaginaţie. În ceea ce priveşte cuvintele recente, ele nu sunt aşa de noi cum s-ar crede. De foarte multe ori, este vorba despre reluări ale unor cuvinte din fondul ancestral al unei limbi, având un sens schimbat sau nu.“ Aş cita întregul „Cuvânt-înainte“, dar e suficient şi acest fragment spre a ilustra stilul autorului – în care se reflectă şi talentul său de poet – d

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 2 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 28 minute
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 15 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum 37 minute
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

Ordinea pe buletinele de vot la alegerile pentru Primăria SECTOR 2. Cine ocupă prima poziție

Gandul acum 2 ore
Biroul electoral de circumscripţie Sector 2 a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar şi consilieri locali pentru alegerile din data de 9 iunie. Sunt patru candidați la scrutinul

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum 2 ore
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

11°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°