Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ştefan Leonte, cel mai bun junior al României, a câştigat Cupa Bucovinei – Romsilva

Publicat in Crai Nou, luni 1 iulie 2013 ·

După trei zile de regal ecvestru la Hipodromul de la Rădăuţi, unde s-a dat startul la 12 probe, ieri, juriul format din specialişti din cadrul Federaţiei Ecvestre Române a tras linia, a numărat punctele şi a desemnat câştigătorii. Cupa Bucovina – Romsilva, ediţia a XIII-a, a fost câştigată de Ştefan Leonte de la Romsilva Neamţ, care, sub ochiul vigilent al tatălui său, a acumulat 58 de puncte. Ştefan, cel mai mic dintre călăreţii neamului Leonte, a concurat cu patru cai (Rembrand, Ogică, Darius şi Siglavy Bagdady), la trei probe, cea de junior de 18 ani, cea de nivel D şi de nivel E. Anul trecut a fost declarat cel mai bun călăreţ junior al României şi nu se putea altfel cât timp Ştefan provine dintr-o familie cu tradiţie lungă în ale călăriei. Pe locurile 2 şi 3 s-au clasat Eva Pleşca, de la Clubul „Felix Ţopescu” Bucureşti, care a acumulat, de asemenea din trei probe, 53 de puncte, şi Claudiu Florişteanu, cu 45 de puncte.

Un onorant şi de laudă loc 4 s-a cuvenit lui Tiberiu Cebotaru de la clubul sucevean „Forest Ecvestru” Suceviţa, locul 5 revenind Andreei Ninulescu de la Equitim din Craiova, iar locul 6 lui Bucur Ionel de la CSM Sibiu.

Premiile acordate de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Direcţia Silvică Suceava au fost în valoare totală de 25.000 de lei.

Frumuseţea spectacolului, dar şi vremea bună au adus în tribunele Hipodromului Hergheliei Rădăuţi public mult şi oficialităţi la vârf. Prefectul Florin Sinescu, preşedintele CJ Cătălin Nechifor, secretarul de stat în Ministerul Mediului şi Pădurilor, suceveanul Gelu Puiu, deputatul PNL Alexandru Băişanu, întreaga conducere a Direcţiei Silvice Suceava au fost în tribune, au aplaudat concurenţii şi au acordat premii câştigătorilor.

Cai şi călăreţi, unul şi unul

Se presupune, în virtutea unei superstiţii, că 13 este număr cu ghinion. Pentru concursul hipic de

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 33 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 51 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 54 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°