Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigi apelează la prietenul Florea! Steaua face recurs la suspendarea lui Gardoş

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 22 septembrie 2011 ·

Steaua a anunţat imediat că va face recurs, care se va judeca la forul prezidat de Daniel Florea. Acesta e amicul lui Becali şi cel care i-a salvat pe roş-albaştri în "cazul Valiza"

De 200 de minute au avut ieri nevoie membrii Comisiei de Disciplină pentru a da un verdict în cazul Florin Gardoş, pe care l-au tras pe tuşă vreme de 10 meciuri. Acest lucru înseamnă o pauză de peste două luni pentru fotbalistul lui Ronny Levy. Oficialii "militarilor" au primit cu calm decizia, însă au anunţat imediat că vor face recurs.

Reîntîlnire după 3 ani

Steaua are speranţe mari de a-i diminua în mod considerabil suspendarea lui Gardoş. Motivul? Comisia care va judeca apelul îl are în frunte pe Daniel Florea, considerat în lumea fotbalului unul dintre cei mai apropiaţi şi mai loiali oameni lui Gigi Becali.

Florea este cel care în urmă cu 3 ani întorcea toate deciziile de suspendare şi de sancţiuni financiare dictate de primele două comisii ale FRF împotriva Stelei şi a lui Gigi în celebrul "caz Valiza". Imediat după acel moment, Florea era acuzat în mod direct de conducerea FRF că s-a lăsat influenţat de Becali şi a fost dat afară de la Casa Fotbalului, însă Dragomir i-a dat pe mînă şefia Comisiei de Recurs.

Se poate orice

Chiar dacă, de regulă, la "Recurs" o suspendare dictată la "Disciplină" nu poate fi decît cel mult înjumătăţită, e posibil să se întîmple orice în cazul Gardoş. Nu mai devreme de săptămîna trecută, "Recursul" i-a anulat suspendarea de un an, dictată de "Disciplină", lui Vicenţiu Iorgulescu, de la Ceahlăul. Decizia a provocat un scandal intern la Ligă, preşedintele Comisiei de Disciplină, Doru Neagu, ameninţînd cu demisia.

5.000 de euroe amenda pe care Gardoş a încasat-o din partea Comisiei de Disciplină a LPF, echivalentul salariului său lunar la Steaua

"Comisia nu a dictat nici m

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 6 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 10 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 11 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 8 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 12 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 7 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 10 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 9 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°