Vicepreşedintele Comitetului Parohiei Armene de la Piteşti, renumitul profesor de matematică Eduard Minasian îşi aminteşte cu plăcere de foştii săi olimpici şi mărturiseşte că unora dintre ei a ţinut să le devină naş de cununie sau le-a botezat copiii.

Povestea lui Eduard Minasian este un adevărat roman iar când îşi aduce aminte de părinţi, ochii fostului profesor de matematică al colegiului Naţional IC Brătianu se unplu de lacrimi. Tatăl, armean născut la Sivas, în localitatea celor 40 de mucenici a ajuns în România în 1923 după o copilărie şi o adoscenţă trăite sub teroarea unor amintiri cumplite: ” Erau acele vremuri ale Geocidului, când turcii umblau să-i distrugă pe armeni, ucigându-le copiii, în special pe băieţi. Bunica mea îl îmbrăcase pe tata, într-o rochiţă moştenită de la sora lui mai mare. Când i-au prins turcii, disperată, mama-mare l-a aruncat pe tata într-o prăpastie ca să-l cruţe de mânia duşmanlor. Norocul lui a fost că rochiţa i s-a agăţat într-un copac iar prigonitorii nu s-au mai ostenit să coboare în prăpastie să-l omoare, mai ales c-aveau şi îndoieli ca-ar fi băiat. Întâmplarea asta i-a salvat viaţa. Mai târziu când s-a mărit, a tecut în Bulgaria, pentru ca în 1923, profitând de faptul că Dunărea era îngheţată, să teacă în România ca să rămână o perioadă la Giurgiu, unde a întâlnit-o pe mama , şi ea cu o povste tristă îndurată de pe urma turcilor, 11 fraţi fiindu-i ucişi de osmalâi.”, povesteşte bătrânul profesor adăugând că după naşterea sa, părinţii săi, dezamăgiţi de fântânile tulburi ale Giurgiului, au căutat un loc cu apă bună, şi aşa s-au stabilit la Piteşti. Tatăl, după ce lucrase ca meseriaş într-o fabrică de zahăr, la Giurgiu, şi-a deschis la Piteşti o fabrică de dulciuri: “Zaharicale, bomboane, sugiuc, candel…o grămadă de bunătăţi. O fabrică la care a fost nevoit să renunţe pentru ca eu şi sora mea să avem dreptul să facem o