» Probabil ar fi trebuit sa scriu lucrurile astea in urma cu un an, pe 5 decembrie 2008, cand Ticu Dumitrescu ne-a parasit. Numai ca atunci, fiind deplans de atata lume care nu-si mai gasea cuvintele, toate frazele mi s-au parut inadecvate, boante ori seci. Asa mi se par si acum, fiindca Ticu Dumitrescu a fost cel mai modest erou pe care l-am cunoscut, un om care in fata ofrandelor zambea stanjenit. De aceea as vrea sa-l evoc fara epitete, amintindu-mi doar faptele lui.
» Despre anii multi si grei de puscarie politica sunt atatea de spus, incat, cu siguranta, vor fi scrise carti, pe langa cele pe care ni le-a lasat el insusi. In dosarul de urmarire deschis de Securitate in Penitenciarul Botosani sunt insa cateva secvente irezistibile, la care trebuie sa ma opresc fiindca sunt mai presus de orice indoiala, aratandu-ni-l pe detinutul Ticu Dumitrescu fara nici un strop de lirism, prin ochii detractorilor sai, informatorii din celula.
In noiembrie 1960 a fost pedepsit cu 12 zile de zarca fiindca "privea pe geam si fluiera in camera". Apoi, a fost turnat si pedepsit sistematic pentru ca incerca sa invete italiana scrijelind cu dintii pieptenului pe gamela manjita cu sapun si cu D.T.T. "Vorbea tot timpul la perete", transmitand bruma de vesti "internationale" pe care le putea afla. Pe 21 mai 1961, de ziua Sfintilor Constantin si Elena, in plin proces de reeducare, a tinut un discurs "in memoria unor oameni de valoare – Regina Mama Elena, Constantin Stere, Constantin Visoianu – ca sa nu uitam de unii care si-au sacrificat viata si care lupta si in prezent pentru libertatea tarii noastre". Pe 17 decembrie 1961 a cerut sa se faca liniste in camera pentru a le spune colegilor cum a fost tarat pe holul inchisorii de anchetatorul-sef, care si-a prefatat bataia salbatica spunandu-i "pasare rara, lasa ca-ti aratam noi tie!".
A apucat sa-i ra
