Parlamentarii PDL au promovat cu succes o lege privind „parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale".
Practic, legea deschide robinetul banilor de la buget înspre Biserică: opera caritabilă şi socială a Domnului, prin intermediul lumesc al Bisericii, se va împlini acum din banii contribuabililor. Preşedintele Băsescu a spus că se mai gândeşte dacă promulgă legea, însă a amânat brusc întâlnirea de azi cu organizaţiile care contestă acest aparent cadou făcut de stat Bisericii.
Ioan Botiş, ministrul Muncii, cel care ar urma să cotizeze banii pentru opera caritabilă a Bisericii, nu vede cu ochi răi iniţiativa, însă spune că deocamdată nu are bani de aşa ceva. În acelaşi timp, mai multe organizaţii contestă legea, spunând că, dincolo de crearea unei concurenţe neloiale în domeniul serviciilor sociale, statul pare să-şi oficializeze un instrument de mobilizare electorală pentru 2012: Biserica.
Botiş: „Pe banii statului e simplu să faci asistenţă socială"
„Pentru anul în curs, nu avem prevederi bugetare pentru această lege", ne-a declarat Ioan Botiş, ministrul Muncii. Conform noii legi, ministerul pe care îl conduce ar urma să finanţeze în proporţie de până la 80% proiectele sociale şi de caritate pe care le propun cultele. Ministrului nu i se pare nimic în neregulă cu această asociere aproape contractuală dintre stat şi Biserică: „PDL este un partid cu o puternică componentă creştin-democrată. Noi derulăm şi acum foarte multe programe pentru asistenţă socială, prin ONG-uri şi biserici". Ministrul Botiş recunoaşte fără reticenţă: „S-a dorit instituţionalizarea relaţiei dintre Biserică şi stat. Cu cât mai mulţi actori pe zona asistenţei sociale, cu atât mai bine".
Totuşi, Ioan Botiş are şi nemulţumiri, aşteptând o implicare mai mare din partea celor care se ocupă cu asistenţa socială, implicit Biserica: „Pe banii statului