Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelurile de pe litoralul românesc, în pericol de faliment. Cine le poate aduce "sfârşitul"

Publicat in Antena 3, duminică 19 august 2012 ·

Hotelurile aflate în sudul litoralului românesc pot ajunge la faliment din cauza preţului practicat de către Regia Autonomă Judeţeană de Apă Constanţa (RAJA) şi a noilor clauze contractuale solicitate unităţilor de cazare, se arată într-un comunicat remis duminică de Federaţia Patronatelor din Turism şi Servicii (FPTS)

"FPTS atrage atenţia că preţul cerut de societatea RAJA (...) pentru apă poate duce la falimentarea hotelurilor din sudul litoralului românesc. În plus, spaţiile verzi din sud au nevoie de irigare pentru a face faţă secetei şi a îmbunătăţi astfel aspectul staţiunilor. Toate aceste elemente depind, însă, de corectitudinea şi implicarea RAJA", se arată în documentul amintit.

În acest sens, Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus, membru FPTS, atrage atenţia că RAJA emite lunar facturi la apă, deşi în jurul hotelurilor din sudul litoralului nu există canalizări de apă meteorică.

"Considerăm această faptă un abuz în serviciu şi fals intelectual datorită emiterii unor facturi care nu sunt conforme cu realitatea, dar şi uz de fals în formă calificată şi însuşire de foloase cuvenite. Cu toate că, în ultimii 40 de ani, în reţelele din staţiune nu s-a făcut nicio investiţie, conductele fiind putrezite, iar apa de proastă calitate, venind efectiv pe conducta de apă potabilă cu particule de rugină, având sute de reclamaţii de la turişti că nu le curge apa la chiuvete, preţurile cresc an de an, fără anunţ prealabil", conform FPTS.

Potrivit sursei citate, "RAJA percepe sută la sută apa la canalizare egal cu consumul de apă potabilă, cu toate că hotelierii nu mai pot folosi apa la întreţinerea spaţiilor verzi, întrucât instalaţia apei industriale a fost distrusă".

"Având în vedere că apometrele sunt montate necorespunzător şi există dubii asupra modului de contorizare, hotelierii au solicitat verif

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mohammad Mokhber va deveni preşedintele interimar al Iranului. Date despre oficial

Ziua Constanta acum o ora
Mohammad Mokhber, în vârstă de 68 de ani, primul vicepreşedinte al Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează Reuters. În calitate de pr

Miron Cozma, audiat la Parchet în Dosarul Mineriadei- „Care Mineriadă? Toţi îl susţineţi pe Iliescu“

Ziua Constanta acum 40 minute
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat luni dimineaţa la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. "Care Mineriadă? To

Încep reînscrierile la grădiniţe şi creşe

HotNews acum 4 ore
Luni începe etapa de reînscrieri la grădiniţe şi creşe, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, srie Agerpres. Copil la grădinițăFoto: Katarzyna Bialasiewicz / Dreamstime.com În această etapă sunt confirmaţi, în baza unei cereri de re

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum o ora
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni în Dobrogea?

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis prognoza meteo valabilă pentru următoarele două săptămâni în Dobrogea. În prima zi a intervalului valorile termice se vor situa în continuare ușor sub normalul climatologic, în

Apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi, relansat

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale relansează apelul de proiecte privind dezvoltarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi. Bugetul total este de peste 25 de milioane de euro. Banii pot fi accesaţi de autorităţile locale.

Vreme instabilă şi temperaturi mai scăzute în toată ţara. Cum va fi vremea în Banat în următoarele săptămâni

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă Meteorologii anunță că ultima decadă a lunii mai și primele zile din iunie vor aduce vreme instabilă și temperaturi fluctuante în majoritatea regiunilor țării. Meteorologii au emis, luni, prognoza pentru perioada 20 mai – 2 iunie. BANAT

E oficial: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Județele vizate

Ziare.com acum o ora
Oficialii Ministerului Afacerilor Externe (MAE) menționează că Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Astfel, dispozitivele montate de forțele armate ruse ar pune în pericol securitatea și funcționarea optimă a port

Noul preşedinte al Taiwanului, considerat un „separatist periculos”, cere Chinei „să înceteze intimidările politice şi militare”

HotNews acum 2 ore
Noul preşedinte al Taiwanului, Lai Ching-te, a depus luni jurământul la palatul prezidenţial din Taipei, alături de vicepreşedinta Hsiao Bi-khim, într-o ceremonie de la care s-au difuzat imagini video oficiale, transmit AFP și Agerpres. Președintele

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 12 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/22°
mar.

15°/25°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

19°
lun.

13°/19°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°