Ovidiu Burcă a ajuns ieri la Timişoara, iar oficialii lui Poli îl vor anunţa pe Igor Popovici că nu va mai continua la Poli
Timişoara îşi consolidează apărarea şi a decis să-l transfere pe Ovidiu Burcă (30 de ani), fostul fundaş al lui Energie Cottbus, liber de contract. După ce a negociat trei zile cu oficialii bănăţeni, Burcă şi-a dat acordul de a evolua la Poli în sezonul viitor.
Fundaşul a ajuns ieri la Timişoara şi s-a antrenat separat, a discutat cu medicii echipei, iar după ce va face vizita medicală va semna şi contractul cu formaţia bănăţeană. După-amiază s-a întors la Bucureşti pentru o ultimă discuţie cu Marian Iancu şi pentru a-şi aduce bagajele, el urmînd să primească o locuinţă în oraş.
Popovici a semnat, dar e pe făraş
Aducerea lui Ovidiu Burcă îi va grăbi plecarea lui Igor Popovici, adus acum o lună din prima ligă din Serbia, de la Spartak Voda. Impresarul jucătorului a rămas uimit cînd a aflat că oficialii lui Poli vor să-i rezilieze contractul abia semnat! "Mie nu mi-a spus nimeni de vreo problemă şi chiar sînt surprins. Nu am fost informat că ar exista vreo neînţelegere cu Popovici. Igor a semnat un contract cu Poli în urmă cu o lună, a primit deja primul salariu, deci oficial este jucătorul Timişoarei", a explicat Nebojsa Simici.
Turul în Finlanda
Poli va juca primul meci din "dubla" cu MYPA contînd pentru turul trei preliminar al Europa League în deplasare. Deşi conform tragerii la sorţi meciul tur ar fi trebuit să se dispute la Timişoara, la solicitarea celor două echipe ordinea a fost inversată, iar trupa lui Petrovici va debuta în actuala ediţie a EL în Finlanda pe 29 iulie. Poli şi-a dorit să joace al doilea meci acasă pentru că imediat după acel joc timişorenii vor evolua în Liga I contra CFR -ului.
Contra: "Aştept o discuţie"
Cosmin Contra a venit ieri