Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florina Pierdevară, campioană în două probe

Publicat in GAZETA de SUD, marți 18 august 2009 ·

Alergătoarea craioveană, legitimată la LPS „Petrache Trişcu“ - CS Universitatea Craiova, s-a întors cu trei medalii, dintre care două de aur, de la CN rezervat juniorilor 1.

Atleţii olteni au participat cu succes la Campionatul Naţional pentru juniori 1, revenind acasă cu 18 medalii. Competiţia s-a desfăşurat weekendul trecut, la Bucureşti, şi a adunat la start 294 de participanţi (100 de fete, 194 de băieţi), de la 92 de cluburi.

La feminin, probele de semifond şi fond au fost câştigate de două oltence, Florina Pierdevară (LPS „Petrache Trişcu - CS Universitatea Craiova) şi Andra Loredana Ologu (CSS Drobeta Turnu Severin).

Craioveanca Florina Pierdevară a câştigat două probe, 800 m şi 1.500 m. La 800 m, sportiva pregătită de Mircea Alexandrescu a încheiat cursa cu timpul 2:09.16, iar la 1.500 m a obţinut performanţa 4:37.07.

La începutul acestui an, la Campionatele Naţionale de sală, Pierdevară ieşise campioană naţională la 1.500 m, iar la 800 fusese devansată doar de Mirela Lavric, sportivă care de data aceasta nu a mai participat la Naţionale, fiind angrenată într-o competiţie mult mai importantă, Campionatul Mondial (seniori) de la Berlin.

Pe lângă cele două titluri naţionale, Pierdevară a mai ajutat şi echipa de ştafetă de 4x400 m de la LPS „Petrache Trişcu“ Craiova, care a obţinut medalia de argint. Din echipă au mai făcut parte Elena Tănasie, Raluca Dumitru şi Cristina Tora.

Severineanca Andra Loredana Ologu şi-a trecut şi ea în palmares două titluri naţionale la 3.000 m (9:54,44) şi 5.000 m (18:27.33).

La 1.500 m a mai urcat pe podium o alergătoare din Oltenia, Aura Vătafu, de la Şcoala Generală „Tudor Vladimirescu“ din Drăgăşani, care a cucerit bronzul.

Medalii de argint au mai obţinut: Mădălina Claudia Tacu (CSM Craiova - CS Viitorul Vaslui) - aruncarea ciocanului, Sorin Cotoi (LPS „Petrache Trişcu“ - CSM Craiov

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Și Malta respinge cererea României de extrădare a lui Paul Philippe al României

HotNews acum 58 minute
Un tribunal din Malta a respins, luni, cererea autorităţilor române de extrădare a lui Paul Philippe al României, magistratul apreciind că există un „risc real” ca acestuia să îi fie încălcate drepturile sale fundamentale, scrie Times of Malta, conf

Mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu. Acuzații grele aduse de Curtea Penală Internațională

Ziare.com acum o ora
Curtea Penală Internaţională (CPI) a anunţat, luni, 20 mai, că a emis un mandat de arestare pe numele premierului israelian Benjamin Netanyahu pentru presupuse crime de război şi crime împotriva umanităţii comise în Fâşia Gaza. "Pe baza probelor adu

Israelul susţine că nu este implicat în moartea lui Raisi

Mediafax acum 5 ore
Israelul nu a fost implicat în niciun fel în moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi şi a ministrului său de externe Hossein Amir Abdollahian, a declarat oficialul. „Nu am fost noi”, a spus el Primele indicii arată că elicopterul s-a prăbuşit di

IPJ Buzău „Săptămâna Prevenirii Criminalității”

Ziua Constanta acum 27 minute
Nr. 157 din 20 mai 2024 START,,SĂPTĂMÂNII PREVENIRII CRIMINALITĂŢII” În perioada 20 – 24 mai a.c., Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău organizează o nouă ediție a evenimentului „Săptămâna Prevenirii Criminalității”. Evenimentul este iniţ

MApN anunţă o nouă campanie de recrutare a rezerviştilor voluntari pentru anul 2024. Sunt 4936 de locuri disponibile la nivel naţional

Mediafax acum 34 minute
„Ministerul Apărării Naţionale organizează, în perioada 20 mai - 27 iunie, o nouă campanie de recrutare şi selecţie pentru cetăţenii care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă, în calitate de rezervist voluntar în Armata României. Sun

UPDATE - Constanţa: Intervenţie a pompierilor, după ce un copil de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri / Este conştient şi vorbeşte cu echipajele de intervenţie / Fântâna nu are apă

News.ro acum 26 minute
Pompierii intervin într-o localitatea din judeţul Constanţa, după ce un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au anunţat că în fântâna respec

Doi morți într-un atac cu cuțitul la o școală primară din China

G4Media acum o ora
O femeie înarmată cu un cuțit a ucis luni două persoane și a rănit alte patru la o școală primară din centrul Chinei, a anunțat televiziunea de stat CCTV, citând poliția locală, potrivit Le Figaro. Atacul a avut loc în jurul prânzului în orașul Guix

Incendiu la Parchetul Vaslui. Gestul șocant al unei grefiere

Ziare.com acum 3 ore
Un incendiu a fost înregistrat, luni, 20 mai, la Parchetul Vaslui, unde o angajată ar fi dat foc unor documente şi ar fi încercat să se sinucidă, potrivit unor surse AGERPRES. Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială de stingere c

Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Când ar putea fi EXTERNAT marele actor

Gandul acum 2 ore
Vești bune despre starea de sănătate a lui Florin Piersic! Actorul ar putea fi externat în cel mult zece zile, spun medicii. Însă, condiția pentru care artistul să plece acasă este ca starea sa de sănătate să rămână stabilă. ”Important e că riscuri

România, pe locul 3 în topul celor mai mari exportatori de miere din UE, în 2023 / Exportăm ieftin, repede și la vrac și importăm masiv din China

HotNews acum 2 ore
Statele membre ale Uniunii Europene au importat anul trecut din ţările situate în afara blocului comunitar 163.700 tone de miere naturală, în valoare de 359,3 milioane de euro. În contrast, în 2023, doar 24.900 tone au fost exportate de statele memb

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/25°
Iasi
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
Constanta
acum

18°
lun.

13°/18°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/20°
joi

13°/16°
Timisoara
acum

25°
lun.

15°/25°
mar.

13°/24°
mie.

15°/23°
joi

14°/23°