Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contemporan în „Strada Ficţiunii”/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 10 august 2012 ·

Constanţa cu care Editura Allfa continuă cu colecţia lansată în urmă cu un an, Strada Ficţiunii, ne face să revenim iarăşi, în trei numere diferite, asupra celor trei direcţii ale colecţiei - contemporan, clasic şi bestseller.

Contemporan

Michel Rostain - Fiul. Traducere din limba franceză şi note de Liliana Urian. Lion avea douăzeci şi unu de ani atunci când a murit din cauza unei meningite fulgerătoare, forţându-l pe tatăl său, Michel, să retrăiască dintr-o perspectivă schimbată ultimele momente petrecute împreună. Împăcarea cu absenţa este însă cu atât mai dificilă cu cât ultimele lor clipe s-au numărat printre cele mai fericite. Scrisă sub forma unui discurs al fiului care îşi urmăreşte părinţii de dincolo de moarte, Fiul constituie o declaraţie de dragoste cu un timbru original şi ironic care încearcă să umple golul lăsat în urmă de Lion.

Michel Rostains-a născut pe 18 septembrie 1942 şi este cunoscut şi apreciat ca regizor de teatru liric şi operă. Pe lângă studiile de muzică şi regie, Michel Rostain a studiat psihologia, între anii 1969 - 1974 susţinând cursuri de psihologie clinică la Université de Paris VII. În 1978 a fondat Compania Naţională de teatru liric, "Un théâtre pour la musique." Din anul 1995 până în 2008 a fost director al Teatrului Naţional din Quimper, iar din 1978 până în 2010 a pus în scenă 39 de piese. În anul 2011 Michel Rostain s-a lansat în literatură cu romanul Fiul (Le Fils, 2011; Editura ALLFA, 2011) care a fost premiat cu premiul Goncourt pentru debut literar.

Chloe Aridjis - Cartea norilor.Traducere din limba engleză şi note de Ioana Pricop. O tânără mexicană se îndrăgosteşte: nu de un bărbat fascinant, ci de un oraş frământat de istorie. Tatiana ajunge la Berlin după ce câştigă, în Mexic, un concurs de limbi străine - oraşul este un premiu, o nălucă, şansa de a scăpa de un destin deja

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 35 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 35 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 23 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 39 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°