Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Artişti din 11 ţări participă la IRAF, sărbătoarea artei ţigăneşti de la Timişoara

Publicat in Adevarul, joi 22 iulie 2010 ·

Un weekend pe an, tradiţia şi obiceiurile romani vor putea fi admirate de mii de persoane la International Romani Art Festival, care începe astăzi şi se va întinde până la finalul săptămânii, la Cinematograful de Vară din Timişoara.

Timp de patru zile, toţi cei care vor dori să se distreze pe ritmuri generoase şi diferite ale muzicii tradiţionale romani, dar şi experimente muzicale care au prins repede la publicul internaţional vor putea face asta la IRAF. Şi ediţia de anul acesta se anunţă una complexă. Pe lângă muzică, teatru, film, fotografie, carte, la festivalul care va avea loc la Cinematograful de Vară din Timişoara, vor fi şi demonstraţii de circ urban, dar şi un târg al meşteşugarilor, care a fost foarte apreciat la ediţiile anterioare. Artişti din mai bine de 10 ţări din întreaga lume vor ţine publicul în picioare şi îi vor încânta pe cei care au preferat ca în weekendul acesta să sărbătorească ţigăneşte.

Festivalul începe în această seară de la ora 21.00 cu un concert al celor de la Swing Manouche Project din Ungaria care vor cânta la Club Daos. Tot aici, după concert vor avea loc proiecţii de filme, de la ora 22.30.

Mâine, distracţia se mută la Cinematograful de Vară, unde la ora 16.00 se deschide târgul meteşugarilor. Va urma un workshop de portrete neconvenţionale, de la ora 17.00 şi de la 18.30 se va deschide o exopziţie foto în Holul Filarmonicii "Banatul". La ora 20.00 încep concertele la Cinematograful de Vară. Vor cânta Ludy Dobri, Relative, după care va ave aloc un spectacol de foc şi o proiecţie de film. Evenimentul serii este concertul celor de la Balkan Beat Box din Statele Unite ale Americii, care vor cânta de la 22.30, după care petrecerea va continua pe malul Begăi la Terasa D'arc.

Sâmbătă seara de la ora 20.00, la Cinematograful de Vară va avea loc concertul celor de la World

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Canotaj: Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc, campioane europene la dublu vâsle feminin, categorie uşoară

News.ro acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au câştigat, sâmbătă, medalia de aur în proba de dublu vâsle feminin, categorie uşoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged. Cele două românce au încheiat proba cu timpul 07:29.63. Pe locul doi s-

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 6 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 20 minute
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum o ora
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 5 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 5 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Ciolacu îl susţine pe Mugur Isărescu pentru un nou mandat la şefia BNR: România are nevoie de stabilitate monetară

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă că îl susţine pe Mugur Isărescu, 74 de ani, aflat de peste trei decenii la cârma Băncii Naționale, pentru un nou mandat deoarece „România are nevoie de stabilitate monetară”. Marcel Ciolacu și Mugur Isăres

VIDEO: Liderul bandei de motociclişti MC Comanches a fost arestat în Spania într-o operațiune Europol la care au participat polițiști români

HotNews acum 2 ore
Liderul bandei de motociclişti MC Comanches, care este acuzat în România de tentativă de omor, a fost arestat în Spania. El a fost capturat în urma unei operațiuni sub egida Europol la care au luat parte agenți ai Poliţiei Naţionale iberice, într-o

Pelerinajul de Florii a început în Capitală. Care este traseul procesiunii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Pelerinajul de Florii din Capitală a are loc sâmbătă, de la Mănăstirea Radu Vodă până la Catedrala Patriarhală. Începerea pelerinajului a fost precedată de binecuvântarea ramurilor de salcie purtate de pelerini. Procesiunea se desfăşoară pe traseul

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°