Evguenia Stoichkova, 41 de ani, este noul Operations Director al Coca-Cola Company pentru România, Bulgaria, Republica Moldova şi Albania, ea venind în locul lui Dragoş Militaru care a plecat la UPC la începutul lui 2010 după 15 ani în sistemul Coca-Cola.
Stoichkova, de origine bulgară, are o experienţă de zece ani la Danone şi lucrează la Coca-Cola din 2004. Absolvent al Universităţii de Mine şi Geologie din Sofia şi al programului COPERNIC în Economie la Paris, managerul a intrat la Coca-Cola Company pe poziţia de Market Manager pentru Bulgaria. După circa trei ani, ea a fost promovată Area Marketing Manager pentru România, Bulgaria, Moldova şi Macedonia, pentru ca din iunie 2009 să preia conducerea diviziei de băuturi necarbonatate din Europa de Sud-Est ca Brand Director Still Beverages.
Stoichkova vine la conducerea Coca-Cola Company România după cel mai greu an pentru industria locală de băuturi răcoritoare din ultimii 6-7 ani, care a adus îmbuteliatorului Coca-Cola primul declin al afacerilor în euro pe piaţa românească.
"Deşi contextul macroeconomic este unul dificil, împreună cu partenerii noştri îmbuteliatori vom duce mai departe eforturile de îmbunătăţire a eficienţei afacerii noastre, consolidându-ne astfel poziţia de lider de piaţă", a declarat Evguenia Stoichkova.
Sistemul Coca-Cola în România este format din Coca-Cola România, subsidiara The Coca-Cola Company - care deţine mărcile companiei şi concentratele de sucuri - şi partenerul său îmbuteliator, compania grecească Coca-Cola Hellenic care produce, distribuie şi vinde produsele sub licenţă.
Pe piaţa locală, produsele Coca-Cola sunt îmbuteliate în trei fabrici din Ploieşti, Timişoara şi Vatra Dornei, iar toate lansările de produse şi campaniile de marketing sunt coordonate de echipe mixte alcătuite din angajaţi ai celor două companii din sistem.
Îmbuteliatorul Coca-C