„Sei un forte attacante“, l-a încurajat tot timpul Thomas Neubert pe atacantul italian
Italianul Federico Piovaccari profită de absenţa lui Nikolic, accidentat, şi începe să marcheze pentru Steaua. „Pio“ a spart gheaţa şi în Liga I în meciul de sâmbătă cu CFR (3-0), când a deschis scorul precum un vârf veritabil, după o acţiune rapidă de joc purtată de colegii săi. După gol, italianul a mers la marginea terenului pentru a se îmbrăţişa cu Thomas Neubert. „Mulţumesc tuturor, dar cu adevărat o persoană specială mi-a spus „sei un forte attacante“, iar asta valorează mai mult decât orice compliment“, a postat Piovaccari pe Twitter, după meci, mulţumindu-i astfel lui „Tommy“ pentru că l-a pus pe picioare într-un timp foarte scurt.
Cei din staff sunt încântaţi de Federico. "De regulă, jucătorii italieni sunt cu nasul pe sus, mai ales când vin în România, dar Federico e altfel. E modest, vorbeşte cu toată lumea, respectuos, e mult mai umil decât unii dintre jucătorii români de aici! Toată lumea îl îndrăgeşte şi s-a văzut şi pe teren că băieţii îi pasează, acordându-i încredere", a povestit un stelist pentru ProSport.
Şi-a chemat familia la Bucureşti
Federico Piovaccari a început să înţeleagă foarte bine limba română, dar nu poate încă să pronunţe corect cuvintele. La antrenamente nu cere traducere. Cu Tommy vorbeşte în engleză. E încântat de ce a văzut în Bucureşti, oraş pe care îl compară cu metropolele din Italia şi de curând şi-a găsit şi un apartament unde va locui pe durata contractului cu Steaua. Săptămâna aceasta, lui îi va sosi la Bucureşti şi familia, soţia Elena şi cei doi copii Andreas şi Alex.
„Sei un forte attacante“, l-a încurajat tot timpul Thomas Neubert pe atacantul italian
Italianul Federico Piovaccari profită de absenţa lui Nikolic, accidentat, şi începe să marcheze pentru Steaua