Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Staţie de autobuz pentru locuitorii de la Gară

Publicat in Monitorul de Vrancea, miercuri 28 noiembrie 2012 ·

În faţa Eurogării Focşani a fost montată o staţie de autobuz pentru locuitorii municipiului. Investiţia a fost solicitată de locuitorii din zonă la una dintre întâlnirile organizate cu deputatul Ciprian Nica, candidatul USL la Camera Deputaţilor în Colegiul 1 Focşani. Oamenii i-au cerut deputatului să facă toate demersurile pentru ca această staţie de autobuz să asigure toate condiţiile pentru călătorii care aleg serviciul public de transport.

Prezent, ieri, la montarea staţiei, deputatul Ciprian Nica i-a asigurat pe locuitorii din cartierul Gării că va continua să susţină la conducerea Primăriei toate problemele oamenilor din această zonă. Deputatul a explicat că o altă problemă ridicată de oameni, respectiv modernizarea străzilor, va fi rezolvată în următorii ani, după ce primăria va finaliza lucrările de reabilitare la reţelele de apă şi canalizare, dar şi la centrala termică a oraşului.

Ciprian Nica a explicat că proiectele derulate de administraţia PSD vor asigura condiţii de viaţă mai bune pentru locuitorii municipiului şi, nu în ultimul rând, vor duce la reduceri de costuri şi, implicit, la facturi mai mici.

Prioritare pentru deputatul Ciprian Nica vor fi proiectele pentru dezvoltarea municipiului Focşani şi care să asigure o creştere a veniturilor cetăţenilor. El a amintit că municipalitatea din Focşani nu a primit niciun sprijin de la fosta guvernare pedelistă. „Problemele municipiului Focşani sunt de două tipuri, cele pe care le ridică oamenii precum parcări insuficiente, mai multă siguranţă pe stradă, lucrări ale municipalităţii care deranjează traficul, dar şi problemele administraţiei în relaţia cu alte autorităţi ale statului. Pentru că primarul Decebal Bacinschi este social-democrat, municipiul Focşani nu a beneficiat de nici un sprijin guvernamental în timpul Guvernului Boc. Mai mult decât atât, pentru că Decebal Bacinschi es

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 3 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 6 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 8 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 10 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 8 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 4 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 2 ore
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 3 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 10 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°