Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moda caintei (de Dan Stanca)

Publicat in HotNews, joi 7 septembrie 2006 ·

Probabil, destui sunt acum cei care-si pun o fireasca intrebare: daca doamna Musca ar fi dezvaluit ce a facut in tinerete si nu ar fi ignorat parandu-i-se nesemnificativ, atunci ar mai fi traversat calvarul care a urmat si care, cum se stie, a culminat cu excluderea din partidul al carui vicepresedinte era?

Mai mult ca sigur, nu. Acum cand dosarele ies la lumina cei care se simt tot cu musca pe caciula vor s-o ia inaintea CNSAS si spun repede ce au facut. In acest fel, spera ca vor scapa macar partial de oprobriul public. Iar socoteala lor functioneaza!

Exemplul cel mai fericit in acest sens este cel al mitropolitului Corneanu. Inca de la inceputul anilor '90, intuind cum vor evolua lucrurile, a vorbit despre legatura sa cu Securitatea.

Evident, am primit marturisirea lui cu bucurie, aceasta in contrast cu alti ierarhi care preferau sa taca sau sa afirme ca s-au spovedit in taina, cum e si normal, si deci nu au nevoie de o iesire in public pentru a-si spala pacatele.

Numai ca din nefericire practica aceasta a marturisirii si implicit a caintei risca sa devina un fel de moda. Cazul eminentului carturar Sorin Antohi, unul dintre putinii scriitori optzecisti care au preferat studiul temeinic prozei si poeziei de circumstanta, ne-a lasat aproape cu gura cascata.

Cum e posibil ca acest om de o mare finete intelectuala, al carui principal obiect de studiu este utopia sa aiba o viata dubla? A fost recrutat de elev, deci la o varsta frageda.

In asemenea conditii, cum se explica optiunea sa? A fost doar o joaca adolescentina, nefiind constient de gravitatea optiunii sau frica determinata de anumite presiuni l-a coplesit? Avand in vedere viitorul stralucit al persoanei e greu de crezut ca nu-si dadea seama inca de pe atunci ce face.

Aceluia cat de cat informat, cinstit si cu capul pe umeri ii era clar inca din anii lice

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum o ora
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 56 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 2 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Regatul Unit a ieşit din recesiune. Creşterea economică, cea mai mare din ultimii trei ani, a depăşit aşteptările

News.ro acum o ora
Economia Marii Britanii a înregistrat în primul trimestru al anului 2024 cea mai mare creştere din ultimii aproape trei ani, punând capăt recesiunii tehnice în care intrase în a doua jumătate a anului trecut şi oferind un impuls premierului Rishi Su

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Nicolae Ciucă, la Iaşi: Acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul. Însă nu cel greşit înţeles ca naţionalism deşănţat / Patriotismul reprezintă adeziunea şi însuşirea valorilor, a ideilor şi a principiilor care ne definesc ca naţiune

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri la Iaşi, la Ceremonia militară dedicată Zilei Victoriei în Europa, Zilei Uniunii Europene şi Zilei Independenţei că acesta este anul în care putem redescoperi patriotismul, însă nu cel greşit înţele

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 3 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Război în Gaza, ziua 216. Adunarea Generală a ONU dezbate o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi

Press Alert acum 34 minute
Adunarea Generală a ONU dezbate vineri o rezoluție prin care palestinienii primesc noi drepturi. De asemenea, membrii adunării vor cere Consiliului de Securitate să-și reconsidere poziția și să accepte cererea palesinienilor privind acordarea statul

Rugăciunea pe care trebuie să spui astăzi, de Izvorul Tămăduirii. Face MINUNI!

Gandul acum 59 minute
Izvorul Tămăduirii este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștinii ortodocși. Izvorul Tămăduirii nu are dată fixă, această sărbătoare pică în fiecare an în Săptămâna Luminată, în prima vineri de după Paști. În acest an, Izvorul Tămădu

Vremea

București
acum

19°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°