Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conflict armat

Publicat in GAZETA de SUD, luni 15 octombrie 2007 ·

Încă două conflicte între pistolarii craioveni s-au consumat joi şi sâmbătă în Craiova, de data aceasta fiind trase focuri de armă şi folosite bâte şi săbii. Sămânţa de scandal dintre grupul lui Ştefan Cantemir Mitre, de 29 de ani, din Craiova, şi un grup de romi a încolţit joi seară, în cartierul Brazda lui Novac. Conform unei plângeri depuse de Vipale Silvian, zis Pică, de 26 de ani, din localitate, la Secţia 4 Poliţie Craiova, în timp ce acesta se afla joi seară cu maşina personală în zona staţiei de autobuz de la Complexul Novaci din Brazdă, mai mulţi tineri i-au lovit autoturismul. Poliţiştii au stabilit în urma verificărilor că patru amici ai lui Ştefan Mitre au spart o oglindă şi au înfundat o portieră a Volkswagen Touaregul în care se afla Vipale. În faţa poliţiştilor, Pică a afirmat că lucrurile nu vor rămâne aşa şi îşi va face dreptate. În urma afirmaţiilor victimei, dar şi din experienţele anterioare, poliţiştii au trimis în stradă mai multe patrule, pentru a preveni izbucnirea unui scandal, însă protagoniştii altercaţiei au „reuşit“ să se întâlnească şi să-şi plătească poliţele. Mitre a fugit şi s-a ascuns la mama saConform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, sâmbătă seară, în jurul orei 18.00, Vipale şi Stazian Miclescu, de 37 de ani, din Craiova, care se deplasau cu un Volkswagen Touareg, respectiv un Nissan, pe strada Brestei, l-au „dibuit“ în trafic pe Mitre, care se deplasa la volanul unui BMW, şi au deschis focul asupra sa. Mitre a călcat acceleraţia şi s-a îndreptat spre locuinţa mamei sale de pe strada Odobleja, fugind în bloc. Cei doi l-au urmărit şi au mai tras două focuri de armă asupra sa, au spart toate geamurile maşinii lui Mitre, pe care acesta o lăsase în apropierea blocului, au spart un geam de la intrarea în scara blocului, după care au urcat în imobil şi au lovit cu picioarele în uşa apartamentului în care Mitre se

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a câștigat finala de la "Românii au talent" și premiul de 120.000 de euro. Moment impresionant pe scenă VIDEO

Ziare.com acum 25 minute
Finala "Românii au talent", sezonul 14, a fost câștigată de Cristian Ciaușu, în vârstă de 14 ani. El a impresionat cu momentul său de virtuozitate la nai. Concurenții care s-au luptat pentru premiile puse la bătaie la "Românii au talent" (PRO TV) au

Un autocar cu 40 de copii a luat foc pe autostradă, în judeţul Alba

HotNews acum 8 ore
Un autocar în care se aflau 40 de copii şi 6 adulţi a luat foc, vineri seară, pe autostrada A10, în judeţul Alba. Nu s-au înregistrat victime. Ambulanță SMURDFoto: © LCVA | Dreamstime.com „Detaşamentul de pompieri Alba Iulia a fost solicitat să inte

Horoscop 1 iunie 2024. ZODIA care se va confrunta cu probleme financiare

Cancan acum 10 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 1 iunie 2024. Vezi care sunt previziunile astrale atât pentru zodii, cât și pentru ascendent. Cauți să ajungi cu privirea interioară departe, în viitor, dar nu e momentul pentru astfel de preocupări. Ți-ar fi mai util să

Vremea la Constanța de Ziua Copilului, 01 iunie 2024

Ziua Constanta acum 10 ore
Pe 1 iunie 2024, de Ziua Copilului, în Constanța se așteaptă o temperatură de 26°C, fără precipitații. Umiditatea va fi de 62%, iar vântul va sufla cu 24 km/h. Totuși, prognoza meteo indică posibilitatea unor furtuni sporadice cu fulgere. Dacă plănu

Partidul lui Viktor Orban boicotează o dezbatere parlamentară pe tema spionajului rusesc

HotNews acum 7 ore
Fidesz, partidul lui Viktor Orban, aflat la putere în Ungaria, a boicotat vineri seară o sesiune parlamentară extraordinară convocată de opoziţie în legătură cu atacurile cibernetice ruseşti, minimalizate de guvern, relatează AFP. Viktor OrbanFoto:

Incendiu la un depozit de mase plastice din Bacău. A fost trimis mesaj RO-Alert

Mediafax acum 11 ore
La faţa locului au fost trimise patru autospeciale de stingere şi o ambulaţă SMURD, iar ulterior forţele au fost suplimentate cu patru autospeciale de stingere şi o ambulanţă SAJ. Potrivit ISU Bacău, incendiul se manifestă violent, cu flacără şi deg

Biden a prezentat un nou plan de încetare a focului, propus de Israel

Mediafax acum 8 ore
„Este timpul ca acest război să se încheie şi să înceapă ziua de după”, a declarat Biden. Noua propunere pe care Biden a prezentat-o vineri este alcătuită din trei etape. Prima ar fi o încetare a focului cu o durată de şase săptămâni. În această per

Ciolacu spune că a salvat prezenţa la vot: dacă nu ar fi fost comasate europarlamentarele cu localele, ar fi sub 25%

Mediafax acum 10 ore
„Sunt prim-ministrul al României. Vremelnic.. (…) Eu nu iau decizii în funcţie de PSD sau de PNL. A fost o decizie pentru că, dacă nu ar fi fost comasarea europarlamentarelor cu localele, prezenţa la vot în acest moment ar fi fost una sub 25%. Ăsta

Ciolacu, despre candidatura lui Geoană: „Nu-și dorește să fie să fie susținut de PSD/ Este exclus ca partidul să nu aibă candidat”

HotNews acum 11 ore
Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a afirmat, vineri, la Alba Iulia, referindu-se la posibilitatea ca PSD să îl susţină pe Mircea Geoană la alegerile prezidenţiale, că acesta a spus că nu doreşte să fie susţinut de Partidul Social Democrat,

VIDEO Aflat la Stockholm, Zelenski a încheiat acorduri de securitate cu Suedia, Norvegia şi Islanda. Câte țări au încheiat până acum astfel de înţelegeri cu Ucraina

HotNews acum 7 ore
​Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a încheiat vineri acorduri de securitate pe termen lung cu Suedia, Norvegia şi Islanda, un semn al angajamentului occidental faţă de Ucraina, în timp ce Kievul caută sprijin militar suplimentar din partea O

Vremea

București
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/30°
dum.

17°/30°
lun.

17°/30°
mar.

17°/30°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

20°/25°
lun.

19°/24°
mar.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

14°/22°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/27°
mar.

14°/21°