Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa Sibiu: Tranzactii cu un milion de actiuni pe zi

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 24 iulie 2005 ·

Piata la termen a incheiat cea mai prolifica saptamana a lunii iulie, in care s-a tranzactionat zilnic echivalentul unui milion de actiuni. Ultima sedinta nu s-a abatut de la regula, inregistrandu-se aceeasi lichiditate buna insotita de o volatilitate medie. Dupa o saptamana marcata de aprecieri substantiale ale preturilor, cotatiile au inregistrat un usor recul, normal in conditiile date. Aproape toate actiunile au avut nevoie de o consolidare in jurul nivelelor atinse in sedintele anterioare si, drept urmare, au stagnat sau au suferit mici deprecieri. Exceptiile s-au numit Rompetrol rafinare SA - RRC si IMP, care au castigat cate 0,0350 si respectiv 0,0350 lei/actiune pana la preturile de 0,1005 si respectiv 0,4550 lei. De remarcat ca RRC cu scadenta decembrie a ajuns la un pret de 0,1100 lei, cu 150 de pips peste nivelul la care a inceput luna. Avand in vedere marja de numai 200 lei/contract (un contract este echivalentul a 10.000 actiuni), profitul adus de acest contract a fost de 75%. In topul preferintelor de tranzactionare s-au situat din nou derivatele SIF2, care au insumat peste o treime din volumul total. Desi pentru sfarsitul anului acestea au pierdut 0,0050 lei (pret de cotare 1,3550), valoarea pentru 30 septembrie a crescut pana la nivelul de 1,2672. Titlurile Petrom SA - SNP si Banca Transilvania - TLV au inregistrat usoare deprecieri, fiind cotate pentru scadenta curenta la 0,4810 si, respectiv, 0,8700 lei/actiune. In aceasta saptamana, jucatorii din piata au dat primele indicii referitoare la nivelul monedei unice europene la sfarsitul anului. Astfel, ultimul pret pentru Euro (pentru scadenta din 24 decembrie) a fost de 3,5949, in timp ce pentru scadenta curenta a scazut pana la valoarea de 3,5610. Tot pentru sfarsitul celui de-al treilea trimestru un dolar valoreaza 2,9399 lei. Nehotararea operatorilor a fost pusa in evidenta si de evolutia par

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Netanyahu spune că nu va exista o încetare a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus

News.ro acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, sâmbătă, că nu poate exista o încetare permanentă a focului în Gaza până când Hamas nu va fi distrus, punând sub semnul întrebării o parte esenţială a unei propuneri de armistiţiu pe care preşedinte

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 14 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 45 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°