Vineri, 19 ianuarie 2007, un comunicat al Guvernului anunta eliberarea din functie a lui Sebastian Bodu, presedinte cu rang de secretar de stat al Agentiei Nationale de Administratie Fiscala.
Pentru a face practic imposibila o razgandire in stil Tariceanu, Monitorului Oficial i s-au cerut inapoi toate actele normative primite in acea dimineata, pentru ca o a doua varianta, aparuta dupa-amiaza, sa includa si decizia primului-ministru.
Politicieni, jurnalisti, datatori cu parerea s-au grabit sa vada in gestul lui Calin Popescu Tariceanu un gest de forta gratuit, o aratare a muschilor in razboiul cu Partidul Democrat.
Si cum Partidul Democrat n-a reactionat anuntand iesirea de la guvernare, analistii care s-au remarcat pana acum drept agenti electorali ai Aliantei s-au apucat sa intarate Partidul Democrat: Partidul Democrat ar trebui sa iasa de la Guvernare. Daca n-o face, va pierde in ochii electoratului prin ipostaza de formatiune care se cramponeaza de ciolan.
Ar fi o greseala enorma daca, in decizia pe care o vor lua, liderii PD vor da prioritate aprinderilor hormonale in detrimentul judecatii lucide.
Pentru ca o decizie a conducerii PD in cazul Sebastian Bodu trebuie sa tina cont de temeiurile care au stat la baza gestului asumat de Calin Popescu Tariceanu.
Pentru a impinge PD la un gest radical, atatatorii la ruperea Aliantei avanseaza urmatorul rationament. Vazand reactia palida a PD la scandalul Biletelului roz, Calin Popescu Tariceanu a conchis ca formatiunea lui Emil Boc n-ar pleca nici in ruptul capului de la guvernare. Si atunci a socotit ca-si poate permite un gest gratuit de forta prin demiterea lui Sebastian Bodu fara consultarea PD.
Dupa opinia noastra, e un rationament simplist.
Indiscutabil, decizia premierului, care nu e a domniei sale, ci a conducerii PNL, se inscrie in noua strategie adoptata dupa