Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Ploieştiului, îngrijorat că Walter s-ar putea retrage de la Petrolul

Publicat in Romania Libera, luni 28 ianuarie 2013 ·

Primarul oraşului Ploieşti, Iulian Bădescu, s-a arătat "îngrijorat" faţă de informaţiile vehiculate în presa locală legate de o posibilă retragere a lui Florian Walter de la Petrolul Ploieşti şi l-a invitat la o discuţie lămuritoare, împreună cu cel de-al doilea acţionar, Daniel Capră, conform Mediafax.

"Primarul municipiului Ploieşti, domnul Iulian Bădescu, îngrijorat de ultimele informaţii vehiculate în presă cu privire la situaţia de la clubul FC Petrolul, i-a invitat la o discutie lămuritoare pe reprezentanţii clubului, Daniel Capră şi Florian Walter, miercuri, 30 ianuarie 2013, la ora 11.00 la sediul primăriei. Reamintim ploieştenilor că meciurile de pe teren propriu ale clubului FC Petrolul se desfăşoara pe stadionul Ilie Oană, stadion aflat în patrimoniul municipiului Ploieşti. Numele echipei şi palmaresul acesteia sunt deţinute tot de municipiul Ploieşti. De asemenea, Consiliul Local a decis premierea echipei de fotbal la finalul campionatului în funcţie de rezultatele obţinute. Astfel FC Petrolul poate obţine până la 3 milioane de euro dacă va câştiga Cupa României şi se va clasa în primele 5 echipe din Liga I de fotbal", se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Edilul a declarat că nu îşi poate permite să pericliteze imaginea clubului ploieştean. "Nu ne putem permite, în condiţiile în care ploieştenii au făcut atât de multe sacrificii pentru acest club în ultimii ani, să periclităm imaginea unui adevarat simbol al Ploieştiului. E datoria noastră faţă de generaţia lui Mircea Dridea, faţă de suporterii minunaţi ai Petrolului şi faţă de copiii noştri", a declarat Iulian Badescu.

Florian Walter intenţionează să se retragă din acţionariatul FC Petroul după ce a intrat în atenţia procuroriilor DIICOT Cluj, care îl cercetează pentru transferarea cu titlu gratuit a mai multor fotbalişti de la Universitatea Cluj la Petrolul Ploieşti, v

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 58 minute
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

Zelenski l-a destituit pe șeful propriei securități, după tentativa eşuată de asasinare

Ziare.com acum o ora
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful Administraţiei Securităţii de Stat (UDO) Serghii Rud, grup considerat responsabil de o tentativă de asasinat eşuată care l-a vizat pe şeful statului săptâmâna aceasta, relateaz

Nicuşor Dan: Eu nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii, în rest, toată lumea are datorii şi e bine să aibă, ca să pui banii în dezvoltare

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susţine că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndato

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum o ora
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 2 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

Rafila: Nicidecum nu putem discuta de o infectare a lui Florin Piersic în cursul procedurilor medicale

Adevarul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi seara, la Digi 24, că nicidecum nu se poate vorbi despre o infectare a actorului Florin Piersic în cursul procedurilor medicale.

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Cutremur în România. Ce magnitudinea a avut seismul

Ziare.com acum 4 ore
Un cutremur slab s-a produs joi seară, la ora 17:57, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul, cu magnitudinea 3,9, a avut loc la adâncimea de 143,6

Ferrari făcut praf într-un accident rutier, între Turda și Cluj. Două persoane au fost rănite

Adevarul acum 2 ore
Un grav eveniment rutier produs joi, 9 mai, în localitatea Copăceni, între Turda și Cluj, s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un singur autoturism a fost implicat în acest accident, fiind vorba despre un Ferrari.

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/18°
dum.

10°/15°
Timisoara
acum

15°
joi

11°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°