Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Karamyenii nu s-au înţeles cu Steaua - Revista presei sportive

Publicat in Adevarul, duminică 31 ianuarie 2010 ·

Presa sportivă de astăzi scrie despre negocierile dintre fraţii Karamyan şi Steaua, prima victorie a echipei Dinamo din Antalya sau părerea lui Mihai Stoica despre şansele Urziceniului la titlu. Printre alte subiecte, Săpunaru a fost deturnat din drum spre Rapid, iar Becali consideră că Păunescu trebuie să vorbească.

Karamyenii nu s-au înţeles cu Steaua. După cele aproape două ore de negocieri pe care Gigi Becali le-a purtat ieri cu cei trei fraţi Karamyan, lucrurile păreau aproape rezolvate, iar oficializarea mutării părea o chestiune de ore. Azi, însă, contractul propus de conducerea din Ghencea a fost modificat serios, iar o clarificare a situaţiei este aşteptată pentru duminică. Imediat ce au părăsit Palatul lui Gigi Becali, vineri, Arman şi Artiom Karamyan, împreună cu fratele lor Arthur, care le este şi impresar, s-au întâlnit cu un avocat pentru a analiza contractul redactat de cei din Ghencea, scrie ProSport.

Dinamo salvată de "astralii" Ganea şi Păun. Dinamo a avut ieri două ocazii adevărate cu austriecii şi din ele şi-a asigurat prima victorie din Antalya, deşi apărarea a scârţâit. "Câinii" au scăpat de zăpada din Poiană şi au dat ieri după-amiază de o adevărată furtună la Belek, care a ţinut toată prima repriză a meciului de debut din Turcia, cu LASK Linz. Ploaia rece în rafale a îngreunat misiunea elevilor lui Cornel Ţălnar, astfel că jocul s-a închegat dificil, potrivit Gazeta Sporturilor.

Mihai Stoica: "Nu includ Urziceniul printre favoritele la titlu". Rămas fără Dan Petrescu, dar şi fără vedetele Varga şi Bălan, Mihai Stoica nu se mai gândeşte la obiectivul supremul, titlul de campioană. Chiar dacă Urziceni se află pe poziţia secundă, la egalitate de puncte cu liderul CFR, managerul Unirii nu poate dormi din cauza clujenilor, pe care nu a reuşit să-i învingă de când a venit la Unirea, anunţă GSP TV.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 32 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°